ASF: Un număr de 289 de brokeri s-au conformat noului prag minim de 150.000 de lei

ioana Dogaru
Piaţa de Capital / 28 ianuarie 2016

Un număr de 289 de brokeri s-au conformat noului prag minim de 150.000 de lei, potrivit unui raport ASF privind situaţia brokerilor de asigurare la data de 27.01.2016.

Potrivit sursei citate, un număr de 57 de brokeri nu deţin un capital social conform Normei nr. 9/2015 şi au activitatea interzisă temporar. De asemenea, un număr de 28 de brokeri nu deţin un capital social conform Normei nr. 9/2015 şi au activitatea suspendată. ASF a mai informat că un număr de 19 brokeri se află sub incidenţa Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.

Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat, în şedinţa de miercuri, regulamentul privind aplicarea principiilor de guvernanţă corporativă de către entităţi autorizate, reglementate şi supravegheate de ASF, proiectul urmând să fie publicat pe pagina de internet a instituţiei pentru consultare publică, timp de 30 de zile, potrivit unui comunicat de presă.

În cadrul aceleiaşi şedinţe, au mai fost aprobate trei proiecte de normă emise în aplicarea Legii 246/2015 privind redresarea şi rezoluţia asigurătorilor, ca urmare a integrării propunerilor şi observaţiilor rezultate din procesul de consultare publică. Normele vor fi transmise spre publicare în Monitorul Oficial al României şi vor intra în vigoare la data publicării, a precizat sursa citată.

De asemenea, în cadrul şedinţei a fost aprobat proiectul Normei pentru modificarea Normei 13/2012 privind calculul actuarial al provizionului tehnic pentru fondurile de pensii administrate privat. Totodată, a fost aprobată solicitarea Bursei de Valori Bucureşti de validare individuală a noilor membri ai Consiliului de Administraţie, precum şi de autorizare a modificării autorizaţiei de funcţionare ca operator de piaţă ca urmare a modificării componenţei Consiliului de Administraţie.

"Consiliul ASF se întruneşte în fiecare săptămână pentru a decide asupra măsurilor care trebuie adoptate pentru buna funcţionare şi pentru supravegherea eficientă a pieţelor financiare non-bancare, a participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe", se mai arată în documentul ASF.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) este instituţia care autorizează, reglementează, supraveghează şi controlează entităţile care activează pe piaţa financiară non-bancară din România.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb