Asociaţia Brokerilor susţine proiectul de înfiinţare a unei Contrapărţi Centrale naţionale

Mina Irina
Miscellanea / 4 octombrie 2016

Asociaţia Brokerilor susţine decizia Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) de a lansa, împreună cu Ministerul Finanţelor Publice, un plan de acţiune pentru înfiinţarea unei Contrapărţi Centrale naţionale (CCP), care să ofere servicii de compensare pentru toate pieţele şi instrumentele financiare din România, cu respectarea cerinţelor legislaţiei europene privind infrastructura pieţelor (EMIR), potrivit unui comunicat de presă publicat pe site-ul instituţiei.

"Chiar dacă această decizie vine foarte târziu, considerăm benefică adoptarea de către Consiliul ASF a soluţiei de înfiinţare a unei CCP locale, având în vedere că în cadrul Autorităţii au existat două curente de opinie, cel de-al doilea favorizând soluţia participării la o CCP externă. De altfel, probabil că acesta este şi motivul pentru care decizia menţionată a fost luată cu o întârziere atât de mare, în contextul în care cea mai mare parte a CCP din UE au fost autorizate de ESMA în anul 2014. Prin urmare, nu este surprinzătoare hotărârea adoptată de acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) pentru o CCP externă, invocată (...) ca motiv principal al eşecul Grupului de lucru înfiinţat în septembrie 2015", afirmă Asociaţia Brokerilor, în comunicat.

În acest context, brokerii atrag atenţia asupra faptului că, în prima parte a anului 2015, iniţiativele de înfiinţare a unei Contrapărţi Centrale au fost abandonate, promovându-se ideea de participare la o CCP regională.

"În acel moment, Asociaţia Brokerilor a organizat o dezbatere având ca temă rolul Contrapărţii Centrale în garantarea obligaţiilor de decontare pe piaţa de capital, cu scopul de a atrage atenţia asupra beneficiilor pe care le-ar aduce proiectul de înfiinţare a unei Contrapărţi Centrale locale şi de a coagula un grup de susţinere a acestui proiect. Deşi este un proiect complex prin prisma resurselor pe care le implică, necesitând susţinerea actorilor pieţei de capital, dar şi a statului, CCP ar ridica standardele de gestiune a riscului pentru piaţa de capital din România, ar creşte credibilitatea pieţei şi ar crea un grad mai mare de confort investitorilor, putând prelua decontarea şi pentru piaţa spot. De asemenea, ar deschide posibilitate unor direcţii de dezvoltare pentru tipuri noi de instrumente derivate, inclusiv cele pe energie", se mai arată în comunicat.

În ceea ce priveşte recomandarea pentru modernizarea platformei de tranzacţionare, precum şi a infrastructurii de decontare prin Depozitarul Central, pe care ASF o adresează grupului BVB, Asociaţia Brokerilor consideră că este inadecvat ca Autoritatea să sugereze Bursei de Valori Bucureşti un model de business, în condiţiile în care actuala infrastructură la care se face referire funcţionează normal şi nu s-au înregistrat incidente în procesul de tranzacţionare sau de decontare, conform sursei citate.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb