Asociaţia Salvează Vieţi dă startul campaniei "Cifrele înseamnă Viaţă"

F. A.
Comunicate de presă / 8 decembrie 2011

În luna decembrie, Asociaţia Salvează Vieţi dă startul campaniei "Cifrele înseamnă VIAŢĂ", dedicată strângerii de fonduri pentru dotarea centrelor de hematologie din ţara noastră cu camere sterile, informează un comunicat de presă remis redacţiei.

În lipsa acestora, în timpul tratamentului, bolnavii de cancer pot contracta infecţii ce le pot fi fatale. Această iniţiativă va duce la creşterea ratei de vindecare a bolnavilor de leucemie şi alte tipuri de cancere limfatice. Proiectul totalizează suma de 2.000.000 EUR şi poate oferi dreptul la viaţă pentru 1000 de pacienţi copii/adulţi pe an.

"La un calcul simplu, constatăm că există un potenţial de 300.000.000 EUR aferenţi anului 2011, bani care ar putea fi redirecţionaţi către ONG-uri, printr-o procedură foarte simplă din punct de vedere contabil. Şi nu există îndoială că iniţiativele ONG-urilor sunt mai multe, mai bine intenţionate şi mai bine implementate decât cele ale statului", a declarat Avocat Gabriel Biriş, expert în fiscalitate, susţinător al campaniei.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb