Un bărbat neidentificat a ucis joi şase angajaţi ai Ministerului Educaţiei într-un birou al acestuia în sudul Arabiei Saudite, a anunţat Ministerul de Interne al acestei ţări, calificând atacul drept un act "criminal".
Alte două persoane au fost rănite în cursul atacului care a avut loc într-un birou al Ministerului Educaţiei în provincia Jazane, a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului, Mansur al-Turki.
"Este un act criminal", a spus generalul Turki, anunţând arestarea unui suspect. Identitatea acestuia şi motivele care l-ar fi determinat să acţioneze astfel nu au fost dezvăluite, precizează France Presse.
El nu a spus nici cum au fost ucise cele şase persoane, dar televiziunea de stat a relatat despre focuri de armă trase în sediul inspectoratului, relatează AFP.
Jurnalul local Al-Watan şi canalul de televiziune cu capital saudit Al-Arabiya au relatat însă că presupusul agresor este un învăţător.
Canalul de televiziune de stat Al-Ekhbariya, citând poliţia locală, a afirmat că suspectul nu este un angajat al biroului respectiv, dar că el are legătură cu Ministerul Educaţiei.
Poliţiştii au intervenit în urma unei sesizări potrivit căreia 'un bărbat a deschis focul asupra angajaţilor biroului, în timp ce aceştia îşi îndeplineau sarcinile de serviciu', a indicat canalul pe contul său Twitter.
Atacul s-a produs în localitatea Ad Dair, nu departe de frontiera yemenită. Imagini care circulau pe internet arătau cel puţin cinci ambulanţe staţionând în faţa unui imobil cu patru etaje, ifnormează AFP.
Ali al-Khawaji, purtător de cuvânt al Departamentului regional al Educaţiei, a precizat că printre cele şase persoane ucise figurează trei responsabili care supervizau programele de învăţământ şi trei angajaţi administrativi. Unul dintre răniţi, care lucrează de asemenea în administraţie, se află în stare critică, a adăugat el.