Atena reia discuţiile cu UE

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 28 aprilie 2015

Actualizare 08:26 Premierul Alexis Tsipras prevede un acord cu creditorii până pe 9 mai

Premierul grec, Alexis Tsipras, a afirmat în cursul nopţii de luni spre marţi că este de părere că se va ajunge la un acord cu creditorii Atenei până pe 9 mai, potrivit CBCnews.

"Consider că suntem aproape de acesta", a declarat Alexis Tsipras într-un interviu acordat postului de televiziune Star TV.

El a avertizat că, dacă finanţatorii vor împinge guvernul spre un acord în contradicţie cu promisiunile sale electorale, chestiunea va fi tranşată prin referendum.

"Dacă mă voi găsi în faţa unui acord dincolo de limitele mandatului meu, nu voi avea altă opţiune, iar poporul va decide", a mai afirmat Alexis Tsipras, arătându-se "convins că, totuşi, nu se va ajunge la asta".

(Alexandru Costea)

------------

Negocierile dintre Grecia şi creditorii săi internaţionali, urmau să fie reluate ieri, după ce, duminică, premierul grec Alexis Tsipras şi cancelarul german Angela Merkel au avut o discuţie telefonică, potrivit unei surse guvernamentale elene.

"Într-o convorbire telefonică între Alexis Tsipras şi cancelarul german, cei doi lideri şi-au exprimat dorinţa să pună bazele unei comunicări stabile pe toată durata negocierilor, cu scopul de a ajunge într-un timp iminent la un acord reciproc util", a afirmat sursa citată.

Tsipras a mai discutat cu preşedintele Eurogroup (miniştrii de finanţe din zona euro), Jeroen Dijsselbloem, în vederea accelerării negocierilor.

Amintim că vineri, la Riga (Letonia), a avut loc o reuniune Eurogroup pentru Grecia, care s-a soldat fără niciun rezultat. În cadrul acestei reuniuni, zona euro şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu progresele limitate în discuţiile dintre Atena şi creditoii săi.

Atena se confruntă cu probleme de lichidităţi din cauza stagnării negocierilor cu UE şi FMI, care au blocat plata ultimei tranşe de împrumut de 7,2 miliarde de euro din pachetul de asistenţă obţinut de Grecia în 2010.

Creditorii internaţionali îi cer Atenei reforme concrete pentru creşterea veniturilor bugetare, în timp ce Grecia refuză să adopte noi măsuri de austeritate.

Yanis Varoufakis, ministrul elen de finanţe, a fost înlocuit de la conducerea echipei de negociatori ai Greciei pentru deblocarea programului de salvare, fiind înlocuit cu secretarul de stat Euclid Tsakalotos. Varoufakis se va limita la conducerea negocierilor politice cu statele din zona euro şi FMI.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9745
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4568
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2532
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9252
Gram de aur (XAU)Gram de aur373.3536

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb