Ministrul japonez de Finanţe, Yoshihiko Noda, a anunţat dimineaţă o serie de măsuri extraordinare pentru a ajuta companiile japoneze să facă faţă preţului ridicat al yenului şi situaţiei dificile privind competitivitatea lor pe pieţele străine, potrivit AFP.
Facilităţi financiare le vor fi acordate acestora, prin crearea unui fond special de 100 de miliarde de dolari din rezervele valutare, pentru a le încuraja să investească în străinătate, profitând de yenul puternic, şi pentru a achiziţiona societăţi şi resurse naturale în scopul de a-şi consolida activităţile, a spus ministrul.
Noda s-a declarat, de asemenea, gata să ia măsuri decisive în faţa fluctuaţiilor bruşte ale yenului, fără a exclude o nouă intervenţie pe piaţa valutară pentru a reduce valoarea monedei.