Senatorii au aprobat în urmă cu câteva minute implementarea sistemului de Bacalaureat profesional, transmit sursele de presă.
Proiectul de lege a trecut în şedinţa de Senat de astăzi, primind 72 voturi "pentru", 16 împotrivă şi patru abţineri.
Următorul pas pentru promulgare este avizul preşedintelui Traian Băsescu.
Dacă proiectul va fi aprobat, absolvenţii de liceu care vor alege să dea bacalaureatul profesional în 2013 vor primi o diplomă cu ajutorul căreia se vor putea angaja pe piaţa muncii, dar nu vor mai avea acces la facultate.
Examenul va consta în probe de competenţe, un proiect, o probă practică şi o lucrare scrisă la educaţia antreprenorială.