Banca Europeană de Investiţii a împrumutat Banca Transilvania cu 150 de milioane euro

D.I.
Bănci-Asigurări / 20 februarie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Banca Europeană de Investiţii (BEI) a aprobat un împrumut de 75 de milioane de euro către Banca Transilvania, suma reprezentând prima tranşă dintr-un împrumut destinat sprijinirii IMM-urilor, precizează BEI într-un comunicat remis Redacţiei.

Potrivit documentului, 85% din finanţarea provenită de la BEI este destinată sprijinirii investiţiilor în acele zone din ţara noastră acoperite de programul de dezvoltare regional şi coeziune al instituţiei europene.

Andrew McDowell, Vice-Preşedinte al BEI, a declarat: "Împrumutul acordat de BEI, în colaborare cu banca Transilvania va asigura necesarul de investiţii pentru 3.000 de afaceri prin asigurarea accesului acestora la finanţare pe termen lung. Ne vom concentra asupra investiţiilor corporative care pot asigura accelerarea creşterii economice şi care se aşteaptă să ofere 37.000 de locuri de muncă în zonele mai puţin dezvoltate ale României".

În acelaşi timp, Ömer Tetik, CEO al Băncii Transilvania, a declarat: "Aceasta este cea de-a doua facilitate acordată Băncii Transilvania de către Banca Europeană de Investiţii, în scopul finanţării IMM-urilor din România, ajungându-se la un total de 150 de milioane de euro. Considerăm că, datorită strategiei Băncii Transilvania, echipei dedicate şi ofertei diverse de produse şi servicii, trei din cinci IMM-uri din România au ales să lucreze până acum cu instituţia noastră financiară, iar noi suntem interesaţi de extinderea portofoliului".

În comunicat se mai precizează că parteneriatul dintre BEI şi Banca Transilvania a început în 2014. BEI a acordat deja împrumuturi către Banca Transilvania, în valoare de 150 de milioane de euro, acestea fiind deja rambursate. Recentul împrumut acordat Băncii Transilvania ridică valoarea totală a parteneriatului instituţional la 300 de milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb