Masa monetară în sens larg (M3) a înregistrat, la sfârşitul lui ianuarie, un sold de 240541,4 milioane lei, în descreştere cu 0,4% (1,3% în termeni reali) faţă de decembrie, dar a crescut cu 9,7% în raport cu ianuarie 2013 (8,5% în termeni reali), conform unui comunicat al Băncii Naţionale a României (BNR) remis astăzi redacţiei.
Tot în ianuarie, soldul creditului neguvernamental acordat de instituţiile de credit a crescut cu 0,1% (0,7% în termeni reali) faţă de decembrie, până la 218714,5 milioane lei. Creditul în lei s-a majorat cu 0,7% (0,2% în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 0,3% (exprimat în euro, creditul în valută a coborât cu 0,5%). La 31 ianuarie 2014, creditul neguvernamental a înregistrat o reducere de 2,1% (3,1% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2013, pe seama majorării cu 1,6% a componentei în lei (0,5% în termeni reali) şi a diminuării cu 4,3% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 6,8%).
În ce priveşte creditul guvernamental, acesta s-a majorat în ianuarie cu 3,4%, până la 83005,1 milioane lei. La 31 ianuarie, creditul guvernamental a înregistrat o creştere de 8,2% (7,1% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2013.
Depozitele rezidenţilor clienţi neguvernamentali s-au diminuat în luna ianuarie 2014 cu 0,2% faţă de luna decembrie 2013, până la nivelul de 215126,8 milioane lei.
BNR mai transmite că depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 2,3%, până la 81944,9 milioane lei. La 31 ianuarie 2014, depozitele în lei ale gospodăriilor populaţiei au înregistrat o creştere de 9,3% (8,1% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2013.
Depozitele în lei ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) s-au diminuat cu 5,3%, până la 58698,7 milioane lei. La 31 ianuarie 2014, depozitele în lei ale persoanelor juridice au crescut cu 20,3% ( 19% în termeni reali) faţă de 31 ianuarie 2013.
Depozitele în valută ale rezidenţilor gospodării ale populaţiei şi persoane juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare), exprimate în lei, s-au majorat cu 1,2%, până la nivelul de 74483,2 milioane lei (exprimate în euro, depozitele în valută au crescut cu 0,9%, până la 16559,9 milioane euro).
Comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent, depozitele în valută ale rezidenţilor exprimate în lei au crescut cu 3,4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor s-au majorat cu 0,8%); depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei exprimate în lei au crescut cu 4% (exprimate în euro, depozitele în valută ale gospodăriilor populaţiei au crescut cu 1,4%), iar depozitele în valută ale persoanelor juridice (societăţi nefinanciare şi instituţii financiare nemonetare) exprimate în lei s-au majorat cu 2,3% (exprimate în euro, depozitele în valută ale rezidenţilor persoane juridice s-au redus cu 0,4%).