CONFERINȚA ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai buna" - Ediția a V-a
BURSA 10.12.2014

A.C.
 
mărește imaginea
     * ACTUALIZARE 11:26 Horia Ciorcilă, Președinte BT: "Prin preluare urmărim să ajungem pe locul doi"
     Președintele Băncii Transilvania (TLV), Horia Ciorcilă a afirmat că prin această achiziție a Volksbank, Banca Transilvania dorește să ajungă pe locul doi din sistemul bancar românesc.
     -----------
     Consiliul de Administrație al Băncii Transilvania (TLV) a aprobat, ieri, achiziția întregului pachet de acțiuni deținut în cadrul Volksbank, contractul urmând să fie semnat astăzi, potrivit unui comunicat al BT remis Bursei de Valori București (BVB).
     "Dorim să menționăm că atât BT, cât și Volksbank România SA vor acționa ca entități separatre până la finalizarea tranzacției, urmând ca doar după această dată să aibă loc procesul de integrare a Volksbank România SA în cadrul BT. Încorporarea Volksbank România SA în cadrul BT va avea loc după îndeplinirea tuturor procedurilor legale și după solicitarea și primirea tuturor aprobărilor necesare din partea autorităților competente", mai arată sursa citată.
     TLV a anunțat recent că este în negocieri să preia Volksbank România, după ce, în primăvară, Omer Tetik, CEO-ul TLV, spusese că analizează oportunitățile de achiziții din piață, având chiar discuții cu una sau mai multe bănci pentru preluare integrală sau doar de portofoliu.
     Sursele noastre susțin că Banca Transilvania ar fi ales chiar un CEO pentru tranziția de la "Volksbank".
     În prima parte a acestui an, Volksbank a finalizat vânzarea pachetului de credite neperformante în valoare de jumătate de miliard de euro, potrivit lui Benoit Catel, președinte Volksbank.
     Instituția locală a înregistrat, anul trecut, pierderi de 103,6 milioane de euro, mai mici cu 38,5% față de cele raportate de bancă în 2012. Majoritatea pierderilor au fost generate de provizioane.
     Banca era deținută de vehiculul VBI Beteiligungs (Austria) în proporție de 99,99%, în contextul vânzării diviziei Volksbank International, fără subsidiara din România, către Sberbank, din Rusia.
     Grupul austriac a vândut, în acest an, subsidiara locală de leasing, Volksbank Leasing România, alături de cea din Polonia, către grupul polonez Getin Holding, care a intrat pe piața românească la sfârșitul anului trecut prin achiziția băncii Romanian International Bank (RIB).
     Grupul bancar Volksbank nu a trecut testele de stres efectuate de Banca Centrală Europeană, întrucât creditele ipotecare neperformante de la subsidiara din România și creditele imobiliare și cele acordate companiilor în Europa Centrală și de Est au generat un deficit de capital în valoare de 865 de milioane de euro.
     În schimb, Banca Transilvania a avut, în primele nouă luni ale acestui an, un profit net de 338,13 milioane lei, în creștere cu 40,8% față de aceeași perioadă a anului trecut, activele instituției de credit urcând, față de decembrie 2013, cu 6,2%, la 34,04 miliarde de lei. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 
1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 10.12.2014, ora 11:14)  
 
  Cand/cine preia BCR?


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.12.2014, ora 15:29)
 
 
  Cred ca domnul Bestea, doar e prieten cu alde Treichl.


 
2.  fără titlu
    (mesaj trimis de gica în data de 10.12.2014, ora 14:29)  
 Banca Transilvania a avut numai interesul propriu si nu al actionarilor. In acesti ani a tot emis si eliminat actiuni. Mare performanta! Peste cativa ani va fi o banca de doi bani.


 
  2.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.12.2014, ora 15:40)
 
 Esti prost


 
  2.2.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.1 )
    (mesaj trimis de gica , in data de 10.12.2014, ora 15:52)
 
 Poate un vizionar. Peste doi ani Banca Transilvania va ajunge de doi bani!


 
  2.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 10.12.2014, ora 15:59)
 
 Profund vizionar


 
  2.4.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 2.2 )
    (mesaj trimis de gica , in data de 10.12.2014, ora 16:01)
 
 Volsksbank Romania a fost o piatra legata de piciorul bancii austriece. De ce conducerea TLV nu vrea sa faca publica pretul? Sa nu ne lasam dusi cu presul..... Atentie!


 
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
28.04.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au scăzut ieri, pentru prima oară în ultimele șapte zile, după ce Banca Centrală Europeană (BCE) a decis să păstreze nemodificată dobânda cheie.  detalii
28.04.2017
BVB
     * Gabriel Rotaru, "Intercapital Invest": "Apropierea IPO-ului DIGI a găsit piața locală în corecție"
     * Titlurile "Fondul Proprietatea", cele mai lichide
       Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de 33,6 milioane de lei (7,42 milioane...  detalii
28.04.2017
SIBEX
      La Sibex, finalul de aprilie este unul modest, participanții depărtându-se din nou de piață, după ce săptămâna anterioară dăduseră impresia că sunt mai implicați în speculații, pe fondul unui...  detalii
27.04.2017
SIBEX
      După jumătate din programul de tranzacționare, ședința de la mijlocul săptămânii se anunța una foarte slabă.  detalii
27.04.2017
BVB
     * Titlurile "Banca Transilvania", cele mai lichide
       Șașe dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 39 milioane...  detalii
27.04.2017
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au fluctuat ieri, în condițiile în care unele companii au raportat rezultate financiare pozitive, iar altele - dezamăgitoare.  detalii
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
     30.04.2017 
     Prognoza pentru România
     Temperatura aerului va marca o scădere accentuată și în regiunile sudice, estice și centrale, iar vremea va deveni răcoroasă, chiar rece pentru această dată. Cerul va fi variabil în vest și sud-est, unde numai izolat vor fi condiții pentru ploi slabe, trecătoare, dar va avea înnorări temporar accentuate în rest. Mai ales în cursul zilei, va ploua în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și Olteniei, local în Moldova și Muntenia și izolat în Crișana și Banat. În zona Carpaților Meridionali și Orientali, precum și în nordul Moldovei, cantitățile de apă vor mai depăși izolat 25 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între 8...9 grade în nordul Moldovei și 21...22 de grade în Bărăgan și Dobrogea, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între 4 și 10 grade. Spre sfârșitul intervalului, izolat, vor fi condiții de ceață.
     Prognoza pentru București
     Vremea se va răci accentuat, devenind răcoroasă pentru această dată. Cerul va fi temporar noros, iar în cursul zilei, trecător, va mai ploua slab. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 17...18 grade, iar cea minimă de 9...10 grade.
      
Curs Valutar

Curs valabil din data de 27 aprilie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,1061
2,3156
3,0613
4,1831
0,1680
0,6088
0,2296
4,5289
5,3615
1,4483
3,7358
0,2155
0,4853
1,0708
0,0732
0,4704
1,1651
4,1565
0,3133
1,3102
0,6029
0,0648
0,3664
0,2188
2,8628
0,0367
0,1564
1,1316
0,6052
168,9724
5,6913
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
28.04.2017
ILAN LAUFER, MMACA:
     * The Start Up Nation program is set to be approved in the Parliament
       Taxes that can't be paid online will not be paid at all, Ilan Laufer, state secretary in the Ministry for the Business Environment, Trade and Entrepreneurship (MMACA), who mentioned that by...  details
26.04.2017
     EU politicians and the international markets have received with enthusiasm the result of the first round of the presidential elections in France.  details
25.04.2017
WHILE THE GOVERNMENT IS POSTPONING THE INCREASE OF THE SHARE CAPITAL WITH THE VALUE OF THE PLOTS OF LAND
     * The lawsuit concerns the payment of environmental obligations of 34 million Euros
     * Through the privatization contract, the Romanian state has committed to pay the decommissioning and environmental costs
     * The total amount of the OMV receivables against the government - 542 million Euros
     * Market sources are saying that both the works as well as their amount have been set by an interministry commission and that the Romanian government hasn't paid any part of that amount to Petrom
     * Sources: The company has received approximately 25-30 million Euros out of European funds, for the decommissioning and environmental costs
       OMV, the majority shareholder in "Petrom", has initiated an arbitrage proceeding against the Romanian government, on March 7, in the International Court in Paris, for the payment of...  details
21.04.2017
FLORIN GEORGESCU, FIRST DEPUTY GOVERNOR OF THE NBR:
     * Florin Georgescu: "Between 2009-2012, the sale price of non-performing loans has fluctuated between 2% and 7%, and in 2013-2016 - between 7% and 16%"
     * Last year, the tax administration initiated audits among banks, identifying irregularities that have serious consequences, according to Ionuț Mișa, former executive within the ANAF
       The quick expansion of lending and the effects of the crisis have led to the accumulation of a high volume of non-performing loans, (NPL), "substantially resolved in the last two years",...  details
20.04.2017
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA IS PROVIDING FINANCIAL EDUCATION TO MAGISTRATES (II)
     The lending boom in the second half of the last decade was caused by a combination of factors, with the most important being, according to the opinion of the NBR, the overall trend towards...  details
19.04.2017
THE NATIONAL BANK OF ROMANIA PROVIDES FINANCIAL EDUCATION TO MAGISTRATES (I)
     The National Institute of Magistrates organized on April 10th, 2017, in its continuous training program, a new seminar with the participation of representatives of the National Bank of Romania.  details
13.04.2017
IN THE ABSENCE OF ANY ACHIEVEMENT, DECISIONS MADE LIGHTLY
     * BSE shareholders have approved the new commission plan, which will increase costs, especially for retail brokers
     * Claudia Ionescu, elected on the board of the BSE
     * The merger with Sibex has been approved by the General Shareholder Meeting
       The current management of the Bucharest Stock Exchange and its employees will be awarded shares that are bought back as part of a buyback program, as the shareholders of the BSE have decided...  details
12.04.2017
THE FIRST TRANSPARENCY EXAM, FAILED
     * DIGI Communications: "No individual may rely, for any purpose, on the information included in this press release, or on the accuracy, impartiality or exhaustiveness thereof"
     * The company isn't responding on whether it has submitted a request for the approval of the prospectus and what an "adjusted" EBITDA means, as the company has announced a margin of 31.2% for that indicator
       Dutch company "Digi Communications N.V.", the majority shareholder of "RCS&RDS" SA which holds 95.79% of the shares, yesterday announced that it intends to get listed on the...  details
11.04.2017
ALREADY FIVE YEARS OF DELAY
     * PNL senator intends to call the Secretary General in the Budget and Finances Commission for explanations
     * Mihai Busuioc, the current secretary general of the Government, is being nominated for a seat on the Supervisory Board of Petrom, on behalf of the government
     * PM Grindeanu has met with OMV Petrom officials twice in the last two months
       It's been already five years since Victor Ponta and the PSD government should have raised the state's stake in the biggest Romanian company, OMV Petrom, Florin Cîțu, the vice-president of...  details
07.04.2017
     "Ferrovial" SA, the Spanish company that is the biggest shareholder in London airport Heathrow, has decided to halt future investments in the airport, due to the uncertainties tied to the...  details
07.04.2017
     * "Sadalbari" creditors include - Banca Transilvania, International Investment Bank, as well as Stareal Limited, the offshore in favor of which the company has pledged its majority stake in "Romcab"
       "Sadalbari" SRL, which owns 69% of "Romcab" (MCAB) has entered insolvency upon request, on March 31st, according to the ruling of the Court of Mureș.  details
06.04.2017
IN A LETTER SENT TO THE INM AND THE CSM, CONSUMER ASSOCIATIONS WANT TO BE PRESENT IN THE DEBATES
     * Dan Suciu, NBR: "Every decision being made about these seminars belongs to the INM and the CSM"
       Four consumer associations - Parakletos, the Association of Romanian Financial Services Users (AURSF), the Association for the Counseling of Romanian Bank Customers and Insurance Policy Holders...  details
05.04.2017
     * Radu Hanga and Ana Bobircă, new members on the Board of SIF5 * Record quorum - 56.95%
       Tudor Ciurezu, together with four other candidates for the Board of Directors of SIF5 Oltenia, have won new four-year terms each, following the elections held in yesterday's General Shareholder...
  details
05.04.2017
THE CURRENT MANAGEMENT HAS RECEIVED A NEW TERM, IN JUST ONE VOTING ROUND
     * 93.86% votes in favor of Ceocea
       The elections for a new board of SIF Moldova yesterday went without unspectacularly, as the five board members of SIF2 who were in the running - Costel Ceocea, Horia Ciorcilă, Claudiu Doroș,...  details
04.04.2017
THE FIRST COMPLETED AUDIT, AFTER THE TAX INSPECTIONS IN THE BANKING SYSTEM
     * Inspections by the tax administration are ongoing in other Romanian banks as well
       The National Tax Administration (ANAF) has found, following the specialized inspections conducted in the banking system, that one of the banks that operates on the Romanian market owes the state...  details
.