Băncile, reticente la soluţionarea conflictelor cu clienţii prin mediere

     Conflictul dintre clienţi şi bănci declanşat odată cu introducerea OUG 50/2010 pentru creditele de consum ar putea fi aplanat prin apelarea la mediatorii bancari.
     Aceştia spun, însă, că de cele mai multe ori, băncile refuză procedura medierii, deşi există soluţii multiple pentru ancorarea conflictelor pe care le au cu clienţii.
     Tudor Tatu, preşedintele Uniunii Mediatorilor Bancari (UMB), ne-a declarat că asociaţia a demarat unele acţiuni la nivel naţional, acolo unde litigiile sunt mai numeroase, pentru încheirea unor protocoale de colaborare cu unele Centre Zonale ale (ANPC), venind în sprijinul acestora, în scopul soluţionării sesizărilor pe cale amiabilă.
     "Din punct de vedere al juristului, am văzut o reacţie mai mare a reprezentanţilor comunităţii bancare, împotriva acestei ordonanţe, chiar întreprinderea unor măsuri de contenstare la Fondul Monetar Internaţional, privind aplicabilitatea retroactivă a măsurilor cuprinse în textele acesteia dar şi o reacţie pozitivă a clienţilor băncilor la conţinutul aces-teia", spune preşedintele UMB.
     Tudor Tatu consideră că băncile au majorat dobânzile şi comisioanele în mod abuziv, deşi, chiar înainte de apariţia OUG 50/2010 exista o legislaţie şi încă există, în domeniul protecţiei consumatorilor care le interzice mărirea dobânzilor şi a comisioanelor unilateral, acestea în marea lor majoritate nu au respectat-o. Astfel, domnia sa spune că s-au înmulţit amenzile aplicate de către ANPC ca urmare a unor controale la unele instituţii de creditare, fie ele bănci sau IFN-uri, dar şi solicitările pe care UMB le-a primit în ultima perioadă în vederea declanşării procedurilor de mediere.
     *  Băncile îşi pot stabili discreţionar marja atât timp cât este calculată legal
     Tudor Tatu a precizat că marja băncii este calculată de fiecare bancă în parte pentru toate tipurile de produse scoase pe piaţă, care poate fi identică sau diferită pentru anumite produse (tipuri de credite), însă diferă de la bancă la bancă, ţinându-se cont de politicile interne ale fiecărei bănci şi de indicii de referinţă.
     "Banca îşi poate stabili discreţionar orice marjă, fără acceptul clientului, atât timp cât este calculată în mod legal şi nu contravine intereselor clientului cu condiţia notificării acestuia şi semnării actului adiţional sau refuzului semnării din varii motive", ne-a spus Tudor Tatu.
     Având în vedere art.95 alin. 5 din OUG 590/2010, care prevede că nesemnarea de către consumator a actelor adiţionale prevăzute la alin. (2) este considerată acceptare tacităordonanţa este interpretabilă, spune domnul Tatu. Domnia sa a explicat: "Pe de o parte aceasta îl obligă pe debitor la semnarea actului adiţional, iar pe de altă parte îi creează dezavantaje pe care trebuie să le accepe obligatoriu, luând în calcul faptul că banca îl notifică la domiciliu, debitorul este plecat în concediu sau din ţară pentru o perioadă mai lungă de timp, el îşi plăteşte ratele constant printr-o modalitate aleasă fără a ajunge în postura de rău platnic şi neintrând în posesia notificării sau neavând posibilitatea prezentării la bancă, automat devine o victimă legală".
     *  Comisioane abuzive
     Introducerea în contracte a comisionului de risc, pe care unele bănci l-au redenumit comision de administrare, reprezintă o interpretare unilaterală şi abuzivă a condiţiilor şi clauzelor contractuale, spune Tudor Tatu. De asemenea alte comisioane abuzive sunt comisionul de retragere aplicat sumelor trase din credit, comisionul de analiză a contractului, comisionul perceput la plata ratelor în cash, sau comisionul de acordare a împrumutului (unele bănci îi spun comision de instrumentare).
     *  Restructurarea creditelor - cele mai multe cazuri rezolvate prin mediere
     În cazurile supuse medierii şi unde instituţia de credit a acceptat să fie prezentă au fost găsite soluţii acceptate de ambele părţi.
     "Cele mai multe cazuri şi-au găsit rezolvarea prin restructurare - rescadenţare, reeşalonare sau refinanţare, anularea unor comisioane considerate şi acceptate de către părţi ca fiind nelegale, anularea unor penalităţi aplicate la întârzierea plăţii ratelor", ne-a precizat Tudor Tatu.
     Domnia sa a mai spus că una din metodele de restructurare utilizate propuse de bănci şi acceptate de clienţii acestora este refinanţarea facilităţilor de credit la o altă bancă, în condiţii de cost diferite. "Diferenţa constă în scopul utilizării ei: până acum era utilizată preponderent pentru reducerea costurilor, în timp ce în cazul restructurării este folosită pentru reducerea ratelor lunare (dar implică costuri mai mari)", ne-a explicat domnul Tatu.
     Domnia sa a subliniat că toate mijloacele alternative de soluţionare a disputelor pot fi utilizate în scopul prevenţiei insolvenţei, iar de la tranzacţie până la mediere, conciliere şi arbitraj, au la bază acordul de voinţă al părţilor, adică debitorul şi creditorii săi.
     Prin semnarea unor astfel de acorduri, debitorul recapătă, cel puţin în parte, încrederea pierdută a creditorilor şi a partenerilor de afaceri. Prin acordul de voinţă debitorul se obligă la restructurarea întreprinderii sale în vederea redresării, prin măsuri ce ţin de schimbarea managementului, lichidarea unor active, reorientarea pe piaţă, refinanţarea sau diversificarea surselor de finanţare, asumarea unor costuri suplimentare de către acţionari sau cooptarea unor investitori care să asigure sursele de finanţare a redresării. Creditorii consimt la o serie de facilităţi în beneficiul debitorului, care să favorizeze redresarea, cum ar fi suspendarea sau întreruperea urmăririlor silite, îngheţarea dobânzilor şi a penalităţilor, ori chiar renunţarea la penalităţi, reeşalonarea debitelor, continuarea furnizării de utilităţi etc.
     "Întreprinderea aflată în dificultate poate evita procedura insolvenţei prin soluţii amiabile negociate şi semnate cu fiecare dintre creditori, în mod individual, sau cu colectivitatea acestora", spune domnul Tatu.
     Ordonanţa privind contractele de credit a trecut de primul hop 

     *  Principalele nemulţumiri ale clienţilor băncilor semnalate la UMB:
     - Netransparenţa, ambiguitate în formula de calcul a ratei dobânzii;
     - Neînscrierea în contractele încheiate cu utilizatorii a perioadei de timp pe care aceştia o au la dispoziţie pentru a-şi însuşi informaţiile privind condiţiile contractuale;
     - Informarea incompletă privind unele comisioane specificate în lista cu dobânzi, tarife şi comisioane, afişată în unitate;
     - Utilizarea de abrevieri sau acronime care nu sunt explicate consumatorului şi care pot crea confuzie în înţelegerea contractului;
     - Refuzul băncilor de a face menţiunile solicitate de către client în actele adiţionale;
     - Introducerea unor comisioane, unilateral de către bancă, după începerea derulării contractului de creditare;
     - Perceperea de către firmele de recuperare a sumelor restanţe în altă monedă decât cea contractată;
     - Necalcularea dobânzilor periodic, la termenele stabilite prin contract, în funcţie de creşterea/descreşterea indicelui de referinţă Euribor, Libor, Robor;EURIBOR/ LIBOR/ROBOR;
     - Invocarea menţinerii/creşterii unor comisioane, acceptării tacite de către client, în lipsa neprezentării acestuia în vederea modificării contractului de credit;
     - Publicitate înşelatoare;
     - Aplicarea unor dobânzi şi comisioane în mod unilateral şi fără notificare sau folosirea unor canale de notificare nesigure prin care informaţia nu ajunge la client, cum sunt SMS-urile.