"BÂRFĂ" DIN PIAȚĂ
BURSA 22.08.2014

ADINA ARDELEANU
 
mărește imaginea
     *  Gabriel Filimon infirmă
       Trei dintre cele cinci societăți de investiții financiare (SIF) - SIF1 Banat Crișana, SIF2 Moldova și SIF4 Muntenia, ar fi interesate să intre în acționariatul Băncii Comerciale Carpatica (BCC), susțin surse din piață.
     Gabriel Filimon, directorul general al SAI Muntenia Invest, administratorul SIF Muntenia, a infirmat informația, iar președinții celorlalte SIF-uri nu au răspuns, până la închiderea ediției.
     Ideea unei bănci a SIF-urilor nu este nouă și, de-a lungul timpului, au existat multe speculații pe acest subiect, astfel că, nu este exclus, ca ea să fi revenit în actualitate doar pe fondul căutărilor de investitori ale Băncii Carpatica.
     Recent, în presă a apărut informația că patru investitori, interesați să intre în acționariatul BCC și să capitalizeze banca, ar fi primit accesul la camera de date a instituției de credit și ar urma să inițieze discuții referitoare la modul în care să se realizeze tranzacția.
     "Există interes pentru a investi în bancă atât din partea unor instituții bancare locale, cât și din partea unor fonduri de investiții", au declarat, atunci, surse bancare, citate de Mediafax.
     "Căutarea de investitori pentru Banca Comercială Carpatica în vederea unei fuziuni este în linie cu mandatul primit în aprilie", potrivit unui comunicat al Băncii transmis Bursei de Valori imediat după apariția informațiilor privind cei patru investitori.
     Acționarii BCC au mandatat în aprilie conducerea companiei să analizeze oportunitea fuziunii cu o altă bancă.
     Potrivit reprezentanților BCC, fuziunea va avea ca scop găsirea unui partener alături de care banca să își consolideze poziția în piață.
     CEO-ul băncii, Johan Gabriels, a spus, la finalul lunii aprilie, că și-a propus să găsească până în septembrie o variantă de fuziune care să susțină propulsarea în Top 10, cu păstrarea numelui, având și susținerea acționarului majoritar, Ilie Carabulea, în ciuda unor probleme de comunicare inițiale: "Trebuie precizat că banca nu este de vânzare. Cred că nu s-a înțeles bine. Eu nu vând banca, pentru că nu este de vânzare. Ceea ce eu am spus este că avem ținte agresive de creștere și de a obține o poziție de Top 10. Și vrem să o facem sub numele de Carpatica și sub licența pe care o avem".
     În primăvară, SIF-urile și-au întărit poziția la o altă bancă, "Transilvania" (TLV), după ieșirea din acționariat a "Bank of Cyprus", care are probleme la ea în țară.
     Atunci, SIF4 Muntenia și SIF2 Moldova au achiziționat de 4,07% și, respectiv 3,5% din Banca Transilvania. Astfel, cele trei SIF-uri "prietene" - SIF1 Banat Crișana (4,5% din TLV), SIF2 Moldova (8,5%) și SIF4 Muntenia (4,2%) - au ajuns să controleze 17,2% din Banca Transilvania.
     Din acest motiv, unele voci din piață nu cred în scenariul preluării "Carpatica" de către SIF-uri, ci merg, mai degrabă pe varianta continuării creșterii deținerilor la TLV, inclusiv prin cererea unei derogări de la limita de deținere. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 22.08.2014, ora 00:04)  
 articol de vacanta. nimic despre nimic.


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 22.08.2014, ora 00:19)
 
 Pai sifurile vor sa cumpere pe bune sau sa fure? Elementar


 
2.  Mandat
    (mesaj trimis de MA în data de 22.08.2014, ora 07:33)  
 Filimon mai are voie sa-si dea cu parerea? Bun, inteleg, l-a pastrat Bilteanu-n schema si el a ramas pe principiul ciinelui la macelarie, are loc sa bage un bon umflat de taxi, sa deconteze shaworma, sa dea beep de pe telefonul Sif-ului, sa mai duca acasa rechizite si hirtia igienica inceputa, sa se zgiiasca la posterul cu Cristina Rus si sa pastreze abtibildurile de la benzinarie, da' sa vorbeasca de banci?!?


 
3.  fără titlu
    (mesaj trimis de anonim în data de 22.08.2014, ora 07:35)  
 SIF4 poate cumpara doar daca isi vinde actiunile la TLV si la BIO...in rest e greu la deal cu boii mici


 
4.  cu BCC din barfa-n barfa
    (mesaj trimis de anonim în data de 22.08.2014, ora 09:54)  
 hahaha
 ieste oare inca o barfa care va mai salta pretul cu cateva procente ?
 acuma ziarul Bursa spune ca a aparut in presa informatia ca patru investitori au intrat in camera de date
 Pai tot voi de la ziarul Bursa ati dat aceasta informatie ca un zvon sau ca o barfa, era ceva pe surse, pe voci. Nu a fost confirmata de nimeni informatia
 oficial nu a aparut nimic
 vom vedea


 
  4.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 22.08.2014, ora 09:55)
 
 A fost o stire publicata de Mediafax si preluata de ziarul BURSA.


 
  4.2.   BCC +5%  (răspuns la opinia nr. 4 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 22.08.2014, ora 09:55)
 
 BCC deschide in forta
 +5%


 
  4.3.   eu am citit in Bursa, dar nu e nimic oficial  (răspuns la opinia nr. 4.1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 22.08.2014, ora 10:01)
 
 am vazut ca mai multe publicatii au dat stirea cu camera de date, dar oficial nu a aparut nimic


 
.
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 11:03
     Noul manager interimar al Spitalului Clinic Colentina este, prin decizie a Primarului General al Capitalei, doamna dr. Silvi Ifrim, care își va începe activitatea de astăzi, potrivit unui comunicat de presă remis de Primăria Capitalei.  detalii
Internaţional, 10:32
     Patru dintre principalii indici bursieri europeni au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  detalii
Piaţa de Capital, 10:20
     Opt dintre indicii de pe Bursa de Valori București (BVB) au deschis în apreciere ședința de tranzacționare de astăzi.  detalii
Companii-Afaceri, 09:26
     Procurorii speciali care anchetează scandalul politic de corupție care zguduie Coreea de Sud și care a dus la demiterea președintei Park Geun-Hye au cerut luni arestarea moștenitorului grupului "Samsung", Lee Jae-Yong, informează AFP.  detalii
Miscellanea, 08:52
     Meteorologii au emis, luni dimineață, atenționări cod galben de ceață pentru mai multe județe din nordul, centrul, estul și sud estul țării, unde vizibilitatea scade local sub 200 de metri, iar izolat sub 50 de metri.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
16.01.2017
BVB
     Opt dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de vineri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 39,53...  detalii
16.01.2017
SIBEX
     Pe piața futures de la Sibiu ultima ședință a săptămânii trecute a adus 43 de contracte futures cu o valoare de aproape 500.000 lei.  detalii
16.01.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv vineri, pe fondul avansului din sectorul bancar, în baza rezultatelor peste așteptări anunțate de unele instituții de credit...  detalii
13.01.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe bursele europene au scăzut ieri, în special cele din sectorul producției de medicamente, pe fondul temerilor legate de presiunile la care vor fi supuse companiile locale din domeniu...  detalii
13.01.2017
SIBEX
     La jumătatea ședinței de joi, pe piața futures de la Sibiu, doar trei produse derivate punctau în statistica zilei.  detalii
13.01.2017
BVB
     * Marcel Murgoci, Estinvest Focșani: "Am avut unul dintre cele mai bune volume înregistrate de la începutul anului"
       Indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în scădere, în contextul în care a fost înregistrat un rulaj de 66,72 milioane de lei (14,85 milioane euro),...  detalii
Cotații Internaționale

Prognoza Meteo
Vezi harta temperaturilor
harta temperaturilor
     16.01.2017 
     Prognoza pentru România
     Vremea va fi rece în cea mai mare parte a țării, geroasă dimineața în majoritatea zonelor, iar noaptea local în nord și în centru. În prima parte a intervalului, cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ceață în zonele joase, în special cele din regiunile extracarpatice. Începând din orele serii, nebulozitatea va cuprinde mare parte din țara. Va ninge în Banat, Oltenia, Muntenia și Dobrogea, iar în extremitatea de sud ninsorile vor fi mai intense. În regiunile sudice și sud-estice, vântul se va intensifica treptat, devenind în general moderat ziua, pe timpul nopții vitezele vor depăși 45...55 km/h, iar în sudul Banatului, Bărăgan și Dobrogea vor fi rafale de peste 60 km/h, viscolind ninsoarea.În estul Dobrogei, trecător precipitațiile vor fi mixte și vor fi condiții de polei. Temperaturile maxime se vor încadra între -7 și 3 grade, iar cele minime între -10 și 0 grad, mai scăzute în Maramureș, Transilvania și în nordul Moldovei.
     Prognoza pentru București
     Vremea va fi rece. Cerul va fi înnorat, în primele ore ale zilei vor fi condiții de ceață, iar vântul va deveni moderat.Noaptea va ninge în general slab, iar rafalele de vânt vor depăși 40 km/h.Temperatura maximă va fi de -4...-3 grade, iar cea minimă de -5...-4 grade. 
Curs Valutar

Curs valabil din data de 12 ianuarie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,1702
2,2976
3,2396
4,1900
0,1663
0,6045
0,2235
4,4938
5,1862
1,4611
3,7015
0,2120
0,4970
1,0278
0,0713
0,4729
1,1052
4,2279
0,3117
1,3223
0,6130
0,0621
0,3585
0,1949
3,0064
0,0363
0,1566
1,1511
0,5961
163,8478
5,7104
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
13.01.2017
MADE AVAILABLE TO HELLVIG
     * This is the second time he gets suspended
     * In May 2007, the head of the Romanian Intelligence Service (SRI) at the time, George Maior, announced that he would take over the functions of first deputy Florian Coldea until the completion of a new investigation in the case of three judges from the Constitutional Court
       Fugitive Sebastian Ghiță won one victory last night, when the Romanian Intelligence Service announced, in a press release, that general-lieutenant Florian Coldea will be made available to director...  details
12.01.2017
     Donald Trump's victory in the race for the White House and the subsequent stock market rise have relegated to the background the publication of a worrisome report, not just for the financial...  details
11.01.2017
THE SHAREHOLDERS OF THE BSE SEEM CONTENT WITH THE WEAK PERFORMANCE OF THE CEO
     * 45,000 Euros a month - the monthly compensation of the CEO of the BSE (salary and bonus), in four months of 2013 and in 2014
     * The performance of the BSE is down, after the state stopped taking new companies public
       The shareholders of the BSE and Ludwik Sobolewski have to decide this year if the Pole will stay in charge of the company for another four years, and if yes, in what context, as his term will...  details
10.01.2017
VIOREL ARCAȘ, PSD:
     Caught up in the fever of the elections, the MPs put on hold, at the end of last year, the discussion of the report to dismiss the president of the Financial Oversight Authority (ASF) Mișu...  details
10.01.2017
THE FORMER AND CURRENT GOVERNMENT ARE WAGING A STATEMENT WAR CONCERNING THE STATE BUDGET
     * "Isărescu has several tools available, from creative accounting, to interest rate cuts, minimum reserves and stimulating lending, in order to help a government to meet its deficit target"
     * "The haphazard management of public finances in Romania is a fact"
     * Interview with economist Lucian Isar
       Reporter: PSD leader Liviu Dragnea says he found a "hole" in the budget of 10 - 14 billion lei, because of the positive rectification of November, and the technocrats are defending...  details
09.01.2017
THE ADDITIONAL TAXATION OF HIGH WAGES - A ROBIN HOOD MEASURE
     * Healthcare insurance contributions on rental income and royalties still capped at five wages
     * Transactions with plots of land and constructions worth less than 450,000 lei will no longer be taxed
       Employees earning more than five monthly gross wages will be required to pay more to healthcare and pension contributions, starting with April, after the government decided, on Friday, through an...  details
06.01.2017
THE INTERNATIONAL FINANCE INSTITUTE:
     * Record debts of 217 trillion dollars
     * The concern of the BURSA newspaper expressed in 2011 over the global debt and the planet's solvency has finally come to the attention of financial institutions
       The planet's debt calculated by the International Institute for Finance (IIF) amounts to 217 trillion dollars, according to data it has published, quoted by zerohedge.com. The website notes at...  details
05.01.2017
PRESIDENTIAL ADVISOR COSMIN MARINESCU HAS LAUNCHED HIS PERSONAL WEBPAGE
     Romania needs a healthy economic vision, one for the long term, coupled with the responsibility of the decision makers of economic policies, presidential advisor Cosmin Marinescu says in an...  details
04.01.2017
     In his new year message, designated prime-minister Sorin Grindeanu promised urgent measures would be taken to increase the quality of Romanians' life.  details
23.12.2016
     The spasmodic evolution of the shares of Monte dei Paschi (BMPS) on the Milan stock exchange is nearing its end, as the reality of bankruptcy and the need for nationalization can no longer be denied.  details
20.12.2016
IN ORDER TO GET THE DECISION TO MERGE THE BANK WITH OTHER COMPANIES IN THE GROUP ANNULLED,
     * BCR: "The activities of the two subsidiaries will be internalized, and the merger will have a significant contribution to the simplification of the structure of the BCR group"
       SIF5 Oltenia has sued the Romanian Commercial Bank, bringing two lawsuits, as it has disagreed to the decision of the shareholders to merge the bank with the real estate companies within the group...  details
19.12.2016
     The suspicion that the program of the PSD is nothing but a bunch of promises that won't be honored, once the party's members get into the government, was countered by the president of the...  details
16.12.2016
STRATEGIES FOR THE DEVELOPMENT OF SMES 3RD EDITION/ MIHAI IONESCU, ANEIR:
     * Ionescu: "We are asking for the next government to be professional"
       Exporters demand professionalism from the future government, said Mihai Ionescu, the president of the National Association of Romanian Exporters and Importers (ANEIR).  details
15.12.2016
AFTER AN EXTREMELY HARSH LETTER SENT IN NOVEMBER
     * The former head of the OPSPI alleges irregularities in the executive recruitment procedures at Hidroelectrica
       Gabriel Dumitrașcu, former head of the privatization department of the Energy Ministry, who ran for the Supervisory Board of Hidroelectrica, yesterday filed a criminal complaint against Victor Vlad...  details
14.12.2016
THE POSTPONING OF THE CUTTING OF CERTAIN TAXES FROM THE FISCAL CODE
     The postponement of the application of some tax cuts stipulated in the current Fiscal Code set to come into effect on January 1st, 2017, made the Cioloș government flip-flop yesterday.  details
.