Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, ieri, la B1TV, că nu crede că liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu a luat mită un milion de euro de la Sorin Ovidiu Vântu, afirmând că este posibil "să fi fost o sponsorizare pentru partid", ceea ce este "altceva".
"Nu vă supăraţi, dar nu. Oricât război am avut cu el, nu cred că Tăriceanu ar putea lua un milion", a declarat fostul preşedinte Traian Băsescu solicitat să comenteze informaţia neoficială potrivit căreia Călin Popescu Tăriceanu a luat mită un milion de euro pentru numirea lui Liviu Mihaiu în funcţia de guvernator la Deltei Dunării.
Traian Băsescu a afirmat că ştia că Liviu Mihaiu era unul dintre cei care îi mâncau din palmă lui Vântu şi a cerut schimbarea acestuia.
"Ştiam că Liviu Mihaiu este unul dintre cei care îi mâncau din palmă lui Vîntu la vremea aceea şi aflasem că Sorin Ovidiu Vântu avea anumite interese în Deltă şi imediat ce am putut, adică după ce a plecat Guvernul Tăriceanu, am cerut schimbarea lui, în relaţie directă cu premierul", a susţinut Băsescu.
Traian Băsescu a mai spus că "este altceva" dacă banii ar fi fost o sponsorizare pentru partid.
"Să fi fost o sponsorizare la partid, asta e altceva. Ştiţi care este povestea cu sponsorizările la partid. A fost o perioadă de tranziţie. Eu nu sunt apărător al acestor practici, mai ales când ele provin de la condiţionări sau de la promisiuni, însă cei care sunt în marile funcţii, că sunt servicii de informaţii, că sunt în fruntea parchetelor, sunt numiţi totuşi de nişte oameni politici, la propunerea ministrului, se ajunge la preşedinte. Păi omul ăla politic care i-a făcut propunerea a câştigat ceva în alegeri şi a folosit banii ca să facă afişe, să dea spoturi la TV, deci şi sfinţii sunt la origine efect al acestor traume ale perioadei de tranziţie. Nici ei nu au venit din cer, au fost numiţi de nişte oameni politici", a susţinut fostul preşedinte.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 29.07.2016, 09:22)
Cine folosea cuvantul "cloaca" ???