BĂSESCU:  "O regulă nescrisă este că preşedintele şi premierul nu pleacă simultan în concediu"

Laura Boico
Politică / 19 august 2016

Liderul PMP, Traian Băsescu, critică faptul că preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Dacian Cioloş se află "simultan în concediu", precizând că în acest momentul, vicepremierul Costin Borc este "demnitarul cu cea mai înaltă funcţie executivă aflat la serviciu".

"Şi preşedintele şi premierul se află simultan în concediu, iar cel puţin unul se află în străinătate, ceea ce este greu de imaginat când în regiune situaţia de securitate este extrem de tensionată. Dacă nici măcar două concedii nu pot fi coordonate, oare cum or putea să conducă ţara?", a scris Băsescu pe Facebook.

El a mai menţionat că statul român are reguli scrise şi reguli nescrise. "Una din regulile nescrise este că preşedintele şi premierul nu pleacă simultan în concediu. Cel mult pot pleca simultan, în misiune, până la Bruxelles, dar până seara se întorc acasă. P.S. Costin Borc este demnitarul cu cea mai înaltă funcţie executivă aflat la serviciu", a adăugat Băsescu.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. De cand acest limbric este bagat prea mult in seama, este prezent pe toate televiziunile ba improscand cu rahat in justitie ca i-au ofilit floricica, ba carcoteste impotriva guvenului insinuand ca el s-ar pricepe mai bine, lucru contrazis de toti indicatorii economici ai perioadei in care l-a coordonat pe Boc.

    Pe vremea lui presedintele nu pleca nici dupa referendum.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb