Băsescu: "România nu a ajuns atât de rău încât să i se spună de afară numele procurorilor-şefi"

F. A.
Politică / 12 aprilie 2013

Traian Băsescu a declarat, ieri seară, în cadrul unei emisiuni televizate, că numele propuse pentru conducerea Parchetelor sunt o soluţie de compromis, iar faptul că el a susţinut asumarea propunerilor, nu procedura de selecţie, era cunoscut la Bruxelles de oficialii UE, însă nu aceştia au indicat numele respective.

Domnia sa a enunţat: "Eu de asta am presat foarte mult şi în timpul doamnei Pivniceru să facem rapid numirile şi la 1 octombrie i-am trimis o scrisoare în care îi spuneam: ori procedură transparentă, care într-adevăr să fie transparentă, ori, dacă nu, vă propun să aplicăm legea, şi îmi asumam eu această încălcare, să spunem, a recomandărilor Bruxelles-ului. Eu acea scrisoare nu am trimis-o doar doamnei Pivniceru, am trimis-o şi domnului preşedinte Barroso şi domnului Van Rompuy, deci toate structurile de la Bruxelles ştiau opţiunea preşedintelui României din 2 octombrie"

Băsescu a subliniat că România nu a ajuns atât de rău încât să i se spună de afară numele procurorilor-şefi din Parchete, însă e adevărat că "reflectorul Comisiei Europene s-a mutat acum pe audierile de la CSM" ale persoanelor propuse.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0692
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3149
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4297
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8424
Gram de aur (XAU)Gram de aur466.4699

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb