BCE a majorat finanţarea de urgenţă pentru băncile greceşti cu 5 miliarde euro

Elena Deacu
Internaţional / 12 februarie 2015

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi să majoreze cu cinci miliarde de euro, până la 65 de miliarde de euro, plafonul liniei de finanţare de urgenţă a Băncii Centrale din Grecia (ELA), care poate fi acordată băncilor greceşti, au declarat joi pentru AFP mai multe surse bancare.

Împrumuturile de care băncile greceşti pot beneficia prin intermediul ELA de la Banca centrală a Greciei trebuie aprobate de BCE.

"La o conferinţă telefonică organizată joi, BCE a decis să prelungească cu o săptămână linia de finanţare de urgenţă şi de asemenea a decis să dea Greciei sumele pe care le-a solicitat", a declarat o sursă din interiorul Băncii centrale a Greciei fără a dezvălui despre ce sumă este vorba, potrivit Agerpres. Însă, potrivit unei alte surse, plafonul pentru aceste fonduri de urgenţă a fost majorat cu cinci miliarde de euro. Săptămâna trecută acest plafon a fost fixat la 60 de miliarde de euro.

În mod normal, băncile greceşti îşi asigură necesităţile de lichiditate de la Banca Centrală Europeană (BCE) însă creşterea retragerilor de depozite, după rezultatul alegerilor parlamentare anticipate din 25 ianuarie, le-a afectat lichiditatea. Finanţarea oferită de ELA este mai scumpă decât împrumuturile de la BCE.

Separat, Ewald Nowotny, membru în consiliul guvernatorilor BCE, a declarat că absenţa unui acord cu privire la planul de asistenţă a Greciei nu înseamnă automat că va fi suspendată furnizarea de lichidităţi în regim de urgenţă pentru băncile greceşti. Nowotny a mai spus că programul ELA este supus unor revizuiri periodice iar următoarea decizie va fi luată la următoarea reuniune a consiliului guvernatorilor BCE.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Piaţa financiar-bancară 2025”
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0639
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4699
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4252
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0206
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9101

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb