Banca Centrală Europeană (BCE) a majorat pentru a treia oară de la începutul lunii martie fondurile disponibile băncilor elene prin programul de finanţare de urgenţă ELA (emergency liquidity assistance), urcând plafonul cu 400 milioane de euro, la aproape 70 miliarde de euro, potrivit Bloomberg.
Suplimentarea fondurilor a fost decisă ieri, în cadrul unei şedinţe a Consiliului Guvernatorilor BCE, au declarat pentru Bloomberg surse familiare dicuţiilor.
Guvernul Greciei ceruse majorarea plafonului cu 900 de milioane de euro.
Pe 12 martie, BCE a suplimentat sumele disponibile Greciei prin programul ELA cu 600 de milioane de euro, după o majorare cu 500 de milioane de euro o săptămână mai devreme.
În ianuarie, BCE a decis să nu mai permită băncilor elene folosirea obligaţiunilor guvernamentale ca garanţii pentru noi credite accesate de la BCE, obligând astfel banca centrală a Greciei să acceseze fonduri prin facilitatea ELA pentru a furniza lichidităţile necesare în piaţa interbancară.
BCE, care poate extinde sau limita operaţiunile ELA, a majorat în etape anul acesta plafonul pentru creditările destinate Greciei, punând presiune pe autorităţile de la Atena pentru a ajunge la o înţelegere cu creditorii externi în privinţa continuării programelor de reforme.
Programul ELA este evaluat săptămânal, pe fondul temerilor că băncile elene ar putea să folosească fondurile obţinute pentru a finanţa guvernul de la Atena, în contradicţie cu legislaţia Uniunii Europene.
Potrivit surselor citate de Bloomberg, băncile din Grecia nu au folosit întreaga sumă accesată prin ELA, în prezent având la dispoziţie aproximativ 3 miliarde de euro.