BCE: "Relaxarea cantitativă dă rezultate însă ţările zonei euro trebuie să aplice reforme"

Alexandru Costea
Bănci-Asigurări / 21 mai 2015

Programul de relaxare cantitativă implementat de Banca Centrală Europeană (BCE) are efectele scontate, dar, pentru obţinerea unei creşteri economice pe termen lung, este necesar ca guvernele statelor din zona euro să aplice reforme structurale, transmite Bloomberg.

Membrii Consiliului de conducere al BCE s-au arătat satisfăcuţi de rezultatele programului privind achiziţia de obligaţiuni, atrăgând atenţia că reformele structurale inadecvate riscă să obstrucţioneze creşterea economică de durată.

"Membrii sunt de acord asupra necesităţii implementării unor politici monetare constante axate pe recentele decizii de politică monetară luate de Consiliul de conducere", arată sumarul reuniunii din 14-15 aprilie, prezentat astăzi.

"În acelaşi timp, trebuie transmis un semnal puternic adresat guvernelor ţărilor din zona euro prin care să fie îndemnate să continue reformele structurale şi să ia măsuri pentru îmbunătăţirea mediului de afaceri", precizează membrii Consiliului de conducere al BCE.

BCE a lansat în martie un program de suplimentare a lichidităţilor cu 1.100 miliarde de euro prin achiziţii de obligaţiuni, în mare parte guvernamentale, până în septembrie 2016. Creşterea economică în zona euro s-a accelerat în aşteptarea programului de relaxare cantitativă, dar ulterior majoritatea indicatorilor au fost mai puţin încurajatori.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb