BCE va cumpăra obligaţiuni ipotecare începând cu mijlocul lui octombrie

E.D.
Bănci-Asigurări / 2 octombrie 2014

Banca Centrală Europeană va începe să cumpere pachete de credite şi obligaţiuni de la mijlocul acestei luni, în încercarea de a impulsiona economia zonei euro, în pofida criticilor venite din Germania, transmite Reuters.

Preşedintele BCE, Mario Draghi, a anunţat astăzi că, începând de la mijlocul acestei luni, BCE va începe să cumpere obligaţiuni ipotecare (covered bonds) de la bănci, iar în trimestrul patru va demara un proces de achiziţionare de obligaţiuni garantate cu active (ABS). Draghi şi-a exprimat speranţa că acest program de achiziţii de active, care se va întinde pe o perioadă de cel puţin doi ani, va stimula piaţa pentru acest gen de credite şi, de asemenea, va sprijini creditarea firmelor mici şi mijlocii, care formează coloana vertebrală a economiei zonei euro.

"După ce toate măsurile noastre îşi vor face simţite efectele în economie, vor contribui la revenirea inflaţiei la un nivel apropiat de obiectivul nostru", a spus Draghi, la conferinţa de presă de după reuniunea de politică monetară a consiliului guvernatorilor BCE.

Potrivit celor mai recente date ale Eurostat, rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut în luna septembrie 2014 până la 0,3%, cel mai redus nivel înregistrat după octombrie 2009.

Draghi nu a oferit o cifră precisă pentru aceste programe de achiziţii de obligaţiuni, însă analiştii se tem că piaţa relativ mică care există în Europa pentru acest gen de obligaţiuni, de până la 250 de miliarde euro, nu va putea juca un rol decisiv în relansarea creditării în zona euro. În plus, Draghi se loveşte de o poziţie puternică pe mai multe fronturi. Preşedintele Băncii Centrale a Germaniei (Bundesbank), Jens Weidmann, care face parte şi din Consiliul Guvernatorilor BCE, şi-a exprimat deja obiecţiile faţă de planul de a cumpăra ABS-uri, apreciind că va expune la riscuri bilanţul băncii centrale.

De asemenea, pentru ca planul vizând achiziţionarea de ABS-uri să se aplice la toate ţările din zona euro, inclusiv la state precum Grecia şi Cipru, este nevoie ca BCE să-şi relaxeze standardele privind ratingul minim solicitat pentru garanţiile care trebuie oferite de cei care doresc să beneficieze de operaţiunile de finanţare. Însă, Germania, cea mai mare economie din zona euro, se opune acestei relaxări.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0667
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4924
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4157
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0509
Gram de aur (XAU)Gram de aur473.9693

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tibco.ro
ccib.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb