• Update 14:30 Acţiunile Erste au coborât cu peste 8% la Bucureşti şi la Viena
Bursa de la Bucureşti (BVB) a crescut cu 0,44% în prima parte a şedinţei de astăzi, iar acţiunile Erste (EBS) au coborât cu 8,5%, influenţate de corecţia de 8,7% înregistrată pe bursa de la Viena, după publicarea, în această dimineaţă, a rezultatelor financiare înregistrate anul trecut.
Market makerii de la BVB au dus repede cotaţia de la Bucureşti la un nivel foarte apropiat de cel vienez. Cel mai mic preţ plătit pe BVB pentru acţiunile Erste a fost de 117 lei (26 euro), cu 9,3% sub închiderea de joi. Pe piaţa din Austria, cotaţia minimă din prima parte a zilei a fost de 26,05 euro.
La jumătatea şedinţei, acţiunile Erste erau cotate la 118 lei (26,21 euro) pe piaţa de la Bucureşti, cu 8,53% sub închiderea de ieri. Pe piaţa de la Viena, cotaţia era în scădere cu 8,73%, până la 26,13 euro.
Pe BVB, au fost realizate 405 tranzacţii cu acţiuni EBS, de 1,3 milioane lei (289 mii de euro), iar operaţiunile de la Viena au totalizat aproape 116 milioane euro. Pe piaţa de la Viena, rulajul este înregistrat dublu: pe partea de vânzare şi pe cea de cumpărare.
---
• Update 10:30 Acţiunile Erste coboară cu 6,63% pe BVB
Acţiunile Erste (EBS) au coborât cu peste 6%, influenţate de corecţia de aproape 8% înregistrată pe bursa de la Viena, după publicarea rezultatelor financiare înregistrate anul trecut, în condiţiile în care Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a crescut cu 0,57% la debutul şedinţei de astăzi.
După primele 15 minute de tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), titlurile băncii austriece erau cotate la 120,45 lei (26,8 euro), cu 6,63% sub închiderea de joi, iar pe piaţa de la Viena, cotaţia a coborât cu 7,79%, la 26,4 euro.
Investitorii de la BVB au realizat tranzacţii de 233 mii lei (52 mii euro) cu acţiunile Erste, iar operaţiunile de la Viena au cumulat 21,2 milioane euro. Pe piaţa de la Viena, rulajul este înregistrat dublu: pe partea de vânzare şi pe cea de cumpărare.
---
Banca Comercială Română (BCR), deţinută de grupul austriac Erste, a avut anul trecut un profit net de 598,7 milioane lei, în comparaţie cu o pierdere de 1,22 miliarde lei în 2012, la active în scădere cu 8,9%, până la valoarea de 66,72 miliarde lei, conform unui comunicat remis astăzi redacţiei.
Anul trecut, profitul net după impozitare şi interese minoritare a atins nivelul de 591,2 milioane lei (133,8 milioane euro), faţă de pierderea de 1.234,7 milioane lei (276,9 milioane euro) din 2013, "pe baza unui rezultat operaţional excelent, care a compensat costurile de risc încă ridicate, de asemenea considerând efectul pozitiv cu caracter singular al eliberărării de pasive fiscale în trimestrul al doilea din 2013", în valoare de 560,8 milioane lei (127,7 milioane euro), se arată în comunicat.
Rezultatul operaţional a fost de 2,48 miliarde lei (563,4 milioane euro), în creştere cu 5,6% raportat la 2012, când valoarea indicatorului a fost de 2,35 miliarde lei. Venitul operaţional a scăzut cu 1,2%, la 3,99 miliarde lei (902,9 milioane euro). Cheltuielile operaţionale au scăzut şi ele cu 10,9%, la 1,5 miliarde lei (339,5 milioane euro).
Costul net cu provizioanele de risc aferente creditelor s-a diminuat cu 41,2%, până la 2,13 miliarde lei (482,6 milioane euro), iar rata de acoperire a creditelor neperformante a fost de 65,8% la finele lui 2013 (sporind de la 58,6% la sfârşitul anului precedent).
BCR mai transmite că şi-a menţinut poziţia de lider de piaţă după active, în pofida scăderii activelor totale cu 8,9%, până la 66,72 miliarde lei (14,92 miliarde euro) la 31 decembrie 2013, în comparaţie cu 73,28 miliarde lei la 31 decembrie 2012.
"BCR dispune de o lichiditate puternică şi o bază de capital solidă, cu mult peste minimele de reglementare: rata capitalului de rang 1+2 pentru grupul BCR se situa la 24,9% (conform Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară - IFRS), rata de solvabilitate de 14,7% (standarde locale, doar banca) în decembrie 2013", mai transmite BCR.
Preşedintele BCR, Tomas Spurny, a declarat în comunicat că banca a îndeplinit o misiune dificilă anul trecut, reatingând pragul de rentabilitate, fără a considera efectele cu caracter singular, şi că prioritatea acestui an este creşterea afacerilor sănătoase.
Profitul net al grupului Erste a scăzut anul trecut de opt ori comparativ cu 2012, la 61 milioane euro, ca urmare a creşterii semnificative a taxelor pe venit, precum şi a unor efecte adverse extraordinare, precum taxele bancare şi pe tranzacţii financiare din Austria, Ungaria şi Slovacia.
În 2012, grupul austriac Erste (banca-mamă a BCR) a înregistrat profit net de 483,5 milioane de euro.
Anul trecut, BCR, cea mai mare bancă din ţara noastră, a avut un profit net de 598,7 milioane lei, faţă de o pierdere de 1,22 miliarde lei în 2012, la active în scădere cu 8,9%, la 66,72 miliarde lei.
"Profitul net de 61 milioane de euro trebuie privit în contextul creşterii semnificative a taxelor pe venit comparativ cu anul precedent, precum şi al efectelor adverse extraordinare - taxele bancare şi pe tranzacţii financiare din Austria, Ungaria şi Slovacia, amortizările fondurilor comerciale şi costurile generate de ieşirea de pe piaţa din Ucraina - în total aproximativ 770 milioane de euro", a declarat directorul general al grupului Erste, Andreas Treichl.
Venitul net din dobânzi s-a diminuat în 2013 cu 7,2%, de la 5,23 miliarde de euro în anul 2012 la 4,86 miliarde de euro, în principal în contextul cererii reduse de credite şi al dobânzilor scazute. Pe fondul majorării venitului din operaţiuni cu valori mobiliare, venitul net din taxe şi comisioane a crescut de la 1,72 miliarde de euro în 2012 la 1,81 miliarde de euro, iar venitul net din tranzacţionare a avansat de la 273,4 milioane de euro la 293,2 milioane de euro.
Venitul operaţional s-a situat in 2013 la 6,96 miliarde de euro în scădere cu 3,7% faţă de 7,23 miliarde de euro în 2012.
Cheltuielile administrative generale au scazut anul trecut cu 2,7% datorită managementului riguros al costurilor, de la 3,76 miliarde de euro la 3,65 miliarde de euro.
Această evoluţie a determinat raportarea unui profit operaţional de 3,3 miliarde de euro, mai mic cu 4,7% faţă de 3,47 miliarde de euro în 2012 şi a unui raport cost/venit aproape neschimbat, de 52,5%. În 2012, raportul cost/venit s-a situat la 52%.
1. Etee na...
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 28.02.2014, 09:42)
Ati auzit d-voastra de redresarea economiei romanesti? De faptul ca ar fi sporit acordarea de credite bancare care sa permita unei banci care a avut o pierdere de 277 mil.euro sa si-o acopere si in plus, intr-un an de zile, sa ajunga pe profit cu 134 mil.euro? Adica a facut profituri de 411 mil.euro? Milioane? Euro? Pai ce marja de profit are banca aceasta, pe numele ei BCR in Romania? A acordat ea credite de cel putin 4 miliarde euro anul trecut? Unde, cum? Deci, concluzia este ca la ora actuala, bancile au voie sa-si faca sau nu profit din condei, prin tot felul de tertipuri contabile. Nu de alta, insa la un asemenea profit, inseamna ca sistemul bancar chiar pune urmarul la dezvoltarea economiei romanesti, dezvoltare pe care o vedem peste tot in tara, datorita careia nu avem probleme cu somajul, cu infrastructura, etc. La noi, minciuna sfruntata este oferita gratis, fara nici o miza. Macar in strainatate, se incearca motivarea consumului pentru ca acolo investitiile si dezvoltarea economica au un sens real si concret, la noi se minte degeaba... eventual pentru ca politicienii si sustinatorii lor impotenti sa mai ia niste bani de la UE sa-i bage in buzunarele lor gaurite, sa-si mai cumpere niste case de lux prin zonele cunoscute din lume sau cine stie ce alte obiecte de lux pe care strainii le vand pentru a-si face rost de lichiditati pentru a-si dezvolta afacerile.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2014, 21:39)
Toma sau TOMAS?
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 28.02.2014, 21:44)
HABARNISTULE, in banci chiar ca e rigoare.
2. BCR, o amintire
(mesaj trimis de Gogu necredinciosu în data de 28.02.2014, 15:14)
-inginerii financiare (Oportunity Bank)
-concedieri masive
-comisioane tot mai mari
-taierea bonusurilor
-inlocuirea salariatilor experimentati cu stagiari USH
3. fără titlu
(mesaj trimis de Epigonul în data de 28.02.2014, 21:49)
Unde esti tu Bestea, Doamne!
Ca punand mana pe ei
Sa-i imparti in doua taberi,
In perdanti si in misei.......
Sunt curiosn in care-l bagi pe Treichel.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de anonim în data de 01.03.2014, 20:35)
Silance, Bestea doarme.
3.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3.1)
(mesaj trimis de anonim în data de 02.03.2014, 21:53)
Doarme, in tandem; cu Make.