Banca Comercială Română a obţinut majorarea plafonului de garantare aferent programului Prima Casă cu 252 milioane de lei, după cum informează societatea.
"Preconizăm că vom utiliza integral plafonul alocat în aproximativ jumatate de an. Suntem pregătiţi ca la sfârşitul verii să solicităm o alocare suplimentară de plafon", a declarat Ioana Mihai, Sef Departament Credite Garantate din cadrul BCR.
BCR a acordat, până în prezent, circa 32.000 de credite în cadrul Programului Prima Casă, în valoare totală de peste 5.500 milioane de lei. Recent, BCR a redus costul creditelor acordate, prin reducerea marjei de dobândă pentru clienţii care îşi încasează / vor încasa salariul la BCR la 2% dobândă ajungând la 5,25% (DAE 5,68%). Totodată, banca a redus dobânda şi pentru clienţii care optează pentru un credit ipotecar Casa Mea, astfel că ei beneficiază de o rată de dobândă fixă pe o perioadă de 3 ani începând de la 5.25% (DAE 5.55%).
Pe perioada derulării Programului, creditul Prima Casă şi-a păstrat atractivitatea în special pentru tinerele familii, care au putut beneficia de un avans scăzut şi condiţii avantajoase de costuri, mai declară BCR.