BE IGLOO: Revine interesul pentru achiziţia de locuinţe în scopul investiţiei

F. A.
Comunicate de presă #Imobiliare / 28 aprilie 2011

Numărul persoanelor care vor să cumpere o locuinţă în scopul unei investiţii s-a dublat faţă de anul trecut, reiese dintr-o analiză comparativă realizată de Be Igloo pe un eşantion de peste 3.500 de persoane cu vârste cuprinse între 30 şi 55 de ani din mediul urban, intervievaţi în 2010 - 2011.

Studiul a relevat o majorare a bugetului potenţialilor clienţi pentru cumpărarea unei locuinţe, dar şi o documentare mai bună a acestora în ceea ce priveşte procesul de achiziţie şi situaţia actuală a pieţei imobiliare.

"Această analiză ne confirmă preconizările pe care le-am făcut încă de anul trecut şi anume că piaţa imobiliară merge pe un drum ascendent. Am întâlnit în rândul celor interesaţi să cumpere un apartament, persoane mult mai documentate despre condiţiile de finanţare ale băncilor, de ceea ce oferă piaţa, despre proiecte noi, implicit de proiectele pe care noi le promovăm şi le vindem. Asta dovedeşte că oamenii în ultimul an s-au informat, au cercetat şi acum sunt mai focusaţi şi mai hotărâţi pentru că ştiu foarte bine pe ce vor să dea banii, ştiu cum ar trebui să fie investiţia lor şi au curajul să îşi asume o decizie pentru ei şi familiile lor", a declarat Nimrod Zvik, Managing Partner Be Igloo.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0693
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3189
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4512
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8500
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.3851

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
connecting.careers
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb