Ministerul german al Afacerilor Externe a cerut tuturor reprezentanţelor diplomatice din Germania să îi furnizeze lista agenţilor lor secreţi în post în ţară, potrivit ediţiei online a revistei Der Spiegel de ieri.
Întrebat de AFP, ministerul "nu dezminte" informaţiile furnizate de revista ce afirmă că o "notă verbală" a fost trimisă miercuri tuturor ambasadelor străine, cerându-le "liste ce conţin numele tuturor agenţilor activi".
Această iniţiativă, calificată "provocatoare" de săptămânal, urmează descoperirii la începutul lunii iulie a doi presupuşi spioni ce operau pentru Washington, o afacere ce a condus guvernul german să-l expulzeze pe şeful serviciilor secrete americane în Germania.
Potrivit informaţiilor din Spiegel, nota verbală, de fapt o scrisoare electronică oficială, îşi are rădăcinile "în frustrarea existentă în interiorul guvernului federal după refuzul constant al partenerului american de a face public nu numai personalul oficial al serviciilor sale secrete din Germania".
La sfârşitul lunii iulie, secretarul general al Casei Albe şi omologul său de la Cancelarie s-au întâlnit pentru a discuta despre activităţile secrete americane în Germania.
Scandalurile de presupus spionaj, la câteva luni după dezvăluirile despre piratarea telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel, au provocat iritarea Berlinului şi o răceală în relaţiile dintre cei doi aliaţi.