Berlusconi susţine că se doreşte eliminarea lui din viaţa politică

F.A.
Internaţional / 4 octombrie 2013

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a declarat, astăzi, că votul în favoarea retragerii mandatului său de senator, exprimat în cursul zilei de o comisie mixtă a Senatului de la Roma, este rezultatul "voinţei precise" de eliminare a unui rival din politică pe cale judiciară.

Berlusconi a susţinut, într-un comunicat transmis astăzi, că prin decizia comisiei mixte din camera superioară a Parlamentului italian, care va trebui să fie aprobată de plenul Senatului pentru a fi definitivă, s-au încălcat principiile fundamentale ale statului de drept, relatează EFE, potrivit Agerpres.

"Această decizie nedemnă a fost rezultatul nu al corectei aplicări a unei legi, ci al voinţei precise de eliminare pe cale judiciară a unui adversar politic, care nu a putut fi eliminat la urne prin mijloacele democratice", a afirmat Berlusconi.

O comisie mixtă a Senatului italian a recomandat vineri, prin vot, retragerea titlului de senator al lui Silvio Berlusconi în urma inculpării sale, în luna august, pentru evaziune fiscală.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0722
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3658
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4475
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8473
Gram de aur (XAU)Gram de aur468.9817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb