Toţi indicii de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au închis în apreciere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,56%, la 6.897,37 puncte, în timp ce indicele BETPlus, a urcat cu 0,54% la 1.027,39 puncte.
Noul indice BET Total Return, introdus pe 23 septembrie 2014, a sporit cu 0,56%, la 8.520,14 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, s-a apreciat cu 0,17%, fiind cotat la 28.766,34 puncte.
Acţiunile Fondul Proprietatea (FP) au scăzut cu 0,25% la preţul de 0,805 lei/unitate.
Titlurile Romgaz (SNG) au urcat cu 1,54% la 23,15 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz se aprecia cu 1,65%, la 5,54 dolari/unitate.
Acţiunile Electrica (simbol EL) au închis şedinţa în urcare cu 0,89%, la nivelul unitar de 13,54 lei. Pe bursa londoneză, preţul GDR-urilor stagna la preţul 13,25 dolari/unitate.