Indicele BET al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) a închis şedinţa de tranzacţionare de astăzi în urcare.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, a crescut cu 0,74%, până la 6.692,60 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, scade, în schimb, cu 0,33%, fiind cotat la 28.355,22 puncte, iar BET-C, indicele compozit al pieţei, se majorează cu 0,39%, până la 3.323,37 puncte.
Acţiunile Fondul Proprietatea (simbol FP) au închis şedinţa în urcare, cu 0,06%, până la preţul de 0,8125 lei/unitate. Titlurile Romgaz (simbol SNG) au coborât, în schimb, cu 0,08%, la 35,70 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz s-a majorat cu 5,12%, până la 11,50 dolari.