"Biofarm" a câştigat un proces cu AVAS

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 5 noiembrie 2010

"Biofarm" (BIO) a câştigat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un proces în care AVAS contesta o majorare de capital de la producătorul de medicamente realizată în 2007, la care statul a participat prin aport în natură cu valoarea unui teren evaluat la 433.000 de lei, potrivit unui comunicat transmis, ieri, Bursei de Valori Bucureşti.

AVAS deţine 1,05% din acţiunile producătorului de medicamente. AVAS a atacat în instanţă, în iunie 2008, o decizie a acţionarilor Biofarm privind o majorare de capital din 2007. Majorarea s-a realizat prin aport în numerar şi prin încorporarea în capital a valorii unui teren asupra căruia compania a dobândit dreptul de proprietate de la stat, deşi reprezentatul AVAS s-a opus suplimentării capitalului. Autoritatea a primit 1,05% din noile acţiuni în schimbul terenului, păstrându-şi astfel participaţia. În urma majorării, capitalul Biofarm a fost suplimentat cu 39 milioane lei, de la 58,68 milioane lei, la 97,7 milioane lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Harta noii economii fragmentate
“REIT-urile – cheia finanţării inteligente a României”
transgaz.ro
rominsolv.ro
eset.ro
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

06 Apr. 2026
Euro (EUR)Euro5.0961
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4092
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.5296
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8445
Gram de aur (XAU)Gram de aur666.3626

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
boromir.ro
Cotaţii fonduri mutuale
antreprenorinvremuritulburi.ro
*reclama uniprest_2026.jpg*}
uniprest.ro
targulnationalimobiliar.ro
solarenergy-expo.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb