Compania de IT Bittnet Systems (BNET), listată pe sistemul alternativ al bursei de la Bucureşti (AeRO), a autorizat în cadrul AGA de joi derularea unei emisuni de obligaţiuni în valoare de minimum 3.350.000 lei, potrivit unui raport remis BVB.
Adunarea acţionarilor a mai decis majorarea capitalul social cu suma de 900.876,6 lei prin încorporarea profiturilor din anii trecuţi, dar şi o majorare cu aporturi băneşti noi de maximum 780.759,72 lei, precum şi autorizarea de principiu a unei majorări a capitalului social prin emiterea de acţiuni preferenţiale, cu dividend prioritar şi fără drept de vot în limita a 10% din capitalul social al societăţii de la data majorării (ca alternativă la emisiunea de obligaţiuni).
Înfiinţată în anul 2007, compania a fost prima din domeniul IT care s-a listat la Bursa de Valori Bucuresti.