Bittnet Systems (BNET) îşi va răscumpăra emisiunea de obligaţiuni corporative lansată în 2016, pentru a reduce gradul de îndatorare al societăţii şi creşte profitabilitatea prin diminuarea cheltuielilor financiare, se arată într-un comunicat transmis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Comunicatul arată: "Preţul de răscumpărare al emisiunii BNET19 este de 100% din valoarea nominală a instrumentelor, (...) aceasta incluzând dobânda ca fracţie de cupon calculat pentru un număr de zile egal cu intervalul de timp de la data plăţii ultimului cupon întreg (cuponul 10 din 15 ianuarie 2019) şi până la data plăţii efective a valorii emisiunii răscumpărate, adică până la data de 22 februarie 2019 inclusiv".
Data de înregistrare a celor care beneficiază de răscumpărarea anticipată este 14 februarie 2019, iar data plăţii va fi 22 februarie.
Prin urmare, obligaţiunile BNET19 urmează să fie suspendate de la tranzacţionare începând cu 13 februarie.
Integratorul IT&C a atras, în 2016, 4,1 milioane de lei prin această emisiune de obligaţiuni.
BNET19 a fost prima serie de obligaţiuni corporative emise de către companiei pe bursă, instrumentele având o maturitate de trei ani, oferind investitorilor o dobândă fixă anuală de 9%.
Valoarea societăţii la BVB este de 55,63 milioane de lei.