BNR a împrumutat opt bănci cu 1,3 miliarde de lei

A.C.
Bănci-Asigurări / 16 septembrie 2014

BNR a împrumutat opt bănci comerciale cu aproximativ 1,3 miliarde de lei printr-o operaţiune repo cu termen de o săptămână, la rata de politică monetară de 3,25%, aceasta fiind prima utilizare a facilităţii de introducere de lichiditate în piaţa financiară începând din luna aprilie, potrivit unei comunicări ING remise azi redacţiei.

"Banca centrală a organizat o operaţiune prin care era dispusă să satisfacă nevoile pieţei printr-un împrumut de o săptămână. Rezultatele operaţiunii au indicat participarea a opt bănci şi atragerea sumei de aproximativ 1,3 miliarde lei", se arată în sursa citată.

Perspectivele ratelor de dobândă pe termen scurt nu sunt foarte optimiste, afirmă în comunicat economistul şef al ING Bank România, Vlad Muscalu.

"Este foarte probabil ca poziţia sistemului bancar de lichiditate să se fi inversat luna aceasta, iar satisfacerea acestei nevoi de lichiditate la 3,25% sugerează că ratele de dobândă pe termen foarte scurt vor ramane aproape de acest nivel până spre finalul perioadei de observare (ce se încheie în data de 24). Reacţia imediată a pieţei la anunţul BNR a fost o reducere a ratelor pe termen foarte scurt de la 5,1% la 3,6% (rate mid) în timp ce segmentul 1 lună - 3 luni a pierdut 0,4 puncte procentuale, coborând către 2,80-2,60%", afirmă Muscalu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Mai. 2026
Euro (EUR)Euro5.2088
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4801
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6989
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9779
Gram de aur (XAU)Gram de aur654.1370

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
ccib.ro
gustulitaliei.ro
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb