BNR Rata dobânzii de politică monetară se menţine 1,75 la sută pe an

Mina Irina
Bănci-Asigurări / 3 iulie 2017

Rata dobânzii de politică monetară se menţine 1,75 la sută pe an

Actualizare 16:41 Isărescu, despre Legea Salarizării: "Nu avem încă o claritate asupra impactului; mai trebuie să facem evaluări"

Banca Naţională a României nu are încă o imagine clară cu privire la impactul pe care îl va avea Legea salarizării şi de aceea sunt necesare evaluări ca să vedem cum acţionează şi alţi factori, a declarat guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, potrivit surselor din presă.

Mugur Isărescu a spus, citat de News.ro: "Specialiştii băncii naţionale analizează impactul Legii salarizării, dar comunicatul surprinde aceste aspecte în câteva paragrafe, subliniind faptul că mai degrabă suntem, pe de o parte, în faţa unui impact care va acţiona în sensul influenţării inflaţiei, iar pe de altă parte avem încă multe incertitudini. Deci, ca să facem în momentul actual o sumă a lor, o sumă algebrică, ca să spunem aşa, intrăm mai degrabă în zona incertitudinilor. Nu avem încă o claritate deplină asupra impactului. Mai trebuie să facem evaluări şi să vedem cum acţionează şi alţi factori".

Potrivit comunicatului BNR, cele mai recente evaluări reconfirmă perspectiva continuării creşterii ratei anuale a inflaţiei în viitorul apropiat, în condiţiile plasării ei pe o traiectorie uşor superioară celei evidenţiate de prognoza pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflaţiei din mai 2017, inclusiv în cazul ratei anuale a inflaţiei de bază.

Reprezentanţii Băncii Naţionale au precizat: "Incertitudinile şi riscurile asociate acestei perspective sunt însă influenţate de evoluţii din mediul intern şi din cel extern. Pe plan intern, acestea sunt sporite de conduita politicii fiscale şi a celei de venituri, inclusiv în contextul recentelor iniţiative legislative în acest domeniu. Pe plan extern, relevante rămân incertitudinile şi riscurile legate de creşterea economică în zona euro şi pe plan global, mai ales în contextul negocierilor pentru Brexit şi al politicilor economice ale administraţiei SUA, dar şi de deciziile principalelor bănci centrale (BCE, FED)".

(A.C.)

------

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a hotărât astăzi menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 1,75 la sută pe an, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

De asemenea, în şedinţa de astăzi s-a hotărât păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei şi în valută ale instituţiilor de credit şi gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb