BNR: România a atras, în 2014, investiţii străine directe în valoare totală de 2,42 miliarde de euro

Ioana Dogaru
Bănci-Asigurări / 30 septembrie 2015

România a atras, în 2014, investiţii străine directe în valoare totală de 2,42 miliarde de euro, iar soldul final al investiţilor la finalul anului trecut a ajuns la aproape 60,2 miliarde de euro, reiese dintr-o cercetare statistică privind investiţiile străine directe (ISD) realizată de Banca Naţională a României în colaborare cu Institutul Naţional de Statistică.

Într-un comunicat de presă al BNR se precizează că cele mai multe investiţii străine, din totalul înregistrat la finalul anului 2014, au fost realizate cu precădere în industria prelucrătoare (32,0% din soldul total al ISD).

"În cadrul acestei industrii cele mai bine reprezentate ramuri sunt prelucrare ţiţei, produse chimice, cauciuc şi mase plastice (5,7% din soldul total ISD), industria mijloacelor de transport (5,4%), metalurgia (4,5%), industria alimentară, a băuturilor şi tutunului (4,0%), ciment, sticlă, ceramică (2,6%) şi fabricarea produselor din lemn, inclusiv mobilă (2,5%)", se menţionează în comunicat.

Pe lângă industrie, alte activităţi care au atras investiţii importante sunt intermedierile financiare şi asigurările (13% din total), comerţul cu amănuntul şi cu ridicata (11,7%), construcţii şi tranzacţii imobiliare (9,8%), tehnologia informaţiei şi comunicaţii (6%). La polul opus, cu cele mai puţine investiţii atrase, se situează domeniul hoteluri şi restaurante (0,9% din total investiţii), transporturile (1,7%) şi agricultura (2,5%).

Analiza realizată de BNR în colaborare cu INS se mai arată că, din punct de vedere teritorial, orientarea ISD este cu precădere spre regiunea de dezvoltare Bucureşti - Ilfov (59,2%), urmată la mare distanţă de Centru (9,7%), regiunea Vest (7,7%), regiunea Sud-Muntenia (7%) şi regiunea Nord-Vest (5,6%).

"Menţionăm că ISD au fost localizate teritorial după sediul social al întreprinderilor investiţie directă, ceea ce nu corespunde totdeauna cu locul de desfăşurare a activităţii economice", se precizează în analiză.

Cele mai multe investiţii aflate în derulare la finalul anului 2014 în România au fost realizate de companii localizate în Olanda (23,6% din soldul ISD la sfârşitul anului 2014). Pe următoarele locuri, în funcţie de ţara de origine, de află investiţiile din Austria (16,1 %), Germania (12,4%), Cipru (7,1%) şi Franţa (6,8%), potrivit sursei citate.

În anul 2014, investiţiile greenfield şi cele din categoria fuziuni şi achiziţii (M&A) au înregistrat un nivel redus, de 77, respectiv 196 de milioane de euro, subliniază cercetarea BNR şi INS.

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0795
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3468
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4530
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8584
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.5238

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb