Analiza de piaţă realizată pe baza indicatorilor din sectorul auto evidenţiază o restructurare a cererii de consum în primele patru luni ale anului 2026, pe fondul evoluţiei preţurilor globale la energie, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
• Indicatorii pieţei auto din Uniunea Europeană
-Creşterea înmatriculărilor: În perioada ianuarie-aprilie 2026, la nivelul Uniunii Europene au fost înmatriculate 746.899 de autoturisme electrice noi, volum ce reprezintă o creştere de 33% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent.
-Cotă de piaţă: Vehiculele electrice noi au acumulat o pondere de 19,7% din totalul pieţei auto comunitare în primele patru luni. În luna aprilie, volumul înmatriculărilor a depăşit 200.000 de unităţi, în creştere cu 38%. -Evoluţia pe principalele pieţe: Majorări ale volumelor s-au înregistrat în Italia (+73,1%), Franţa (+48,2%) şi Germania (+41,3%). În România, înmatriculările de autovehicule electrice noi au crescut cu 35,7%, atingând un volum de 3.228 de unităţi.
-Scăderea motoarelor tradiţionale: Înmatriculările de autovehicule noi pe benzină au scăzut cu 16,3%, în timp ce livrările pentru cele pe motorină au înregistrat o reducere de 17,7% la nivelul UE.
• Situaţia pieţei auto din Statele Unite ale Americii
Scăderea unităţilor noi: Vânzările de vehicule electrice noi au înregistrat o scădere de 27%, pe fondul reducerii cu 7% a livrărilor totale de autovehicule noi. În luna aprilie, vânzările de vehicule electrice noi au totalizat aproximativ 76.889 de unităţi, reprezentând 5,6% din totalul pieţei.
Evoluţia pieţei second-hand: Volumul tranzacţiilor cu vehicule electrice uzate a crescut cu 17% în primele patru luni ale anului, atingând un nivel de 42.080 de unităţi în aprilie.
• Proiecţii globale ale Agenţiei Internaţionale pentru Energie (IEA) pentru anul 2026
Volum global: Se estimează că vânzările globale de maşini electrice vor ajunge la 23 de milioane de unităţi, acoperind 28% din totalul pieţei auto.
Distribuţia pe regiuni: Vânzările sunt estimate să crească cu 20% în Europa, cu peste 50% în ţările din Asia-Pacific (fără China) şi cu 45% în America Latină. În China, ritmul de creştere va înregistra o încetinire, însă vehiculele electrice vor cumula aproximativ 60% din totalul vânzărilor auto.




















































Opinia Cititorului