Bolojan: ''Administraţiile locale încasează mult mai puţin din venituri proprii decât în UE''

O.S.
Politică / 23 ianuarie, 15:01

Bolojan: ''Administraţiile locale încasează mult mai puţin din venituri proprii decât în UE''

Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că România se confruntă cu anumite dezechilibre faţă de ţările Uniunii Europene, deoarece administraţia locală încasează din venituri proprii sume mult mai mici decât media UE şi este puternic dependentă de transferurile de la bugetul de stat, conform News.ro.

''România are, ca ţară, câteva dezechilibre în raport cu statele Uniunii Europene, deoarece administraţia locală încasează din venituri proprii sume mult mai mici decât media UE şi este foarte dependentă de transferurile de la bugetul de stat”, a afirmat premierul, la RRA, potrivit News.ro.

El a precizat că, dacă aceste transferuri ar proveni din fonduri proprii, nu ar reprezenta o problemă, însă România îşi acoperă o parte din ele prin împrumuturi, pentru care plăteşte dobânzi semnificative, a relatat News.ro.

''Nu mai putem continua în această formulă. În acest sens, pachetul de măsuri propus are rolul de a corecta aceste dezechilibre”, a subliniat şeful Executivului. Premierul a adăugat că România este ţara din Europa care realizează prin autorităţile locale cele mai mari proiecte de investiţii, conform News.ro.

''Realizăm, prin autorităţile locale, un volum de investiţii de aproape 3% din PIB, dublu faţă de media europeană. Însă aceste investiţii sunt finanţate în mare parte prin transferuri de la bugetul de stat, prin programe naţionale precum „Anghel Saligny”, prin fonduri europene şi, în cazul oraşelor cu situaţie financiară mai bună sau al comunelor cu economie locală solidă, din veniturile proprii. Astfel, din impozitele pe proprietate avem o pondere de 0,55% din PIB în România, comparativ cu 1,85% în Europa, adică de trei ori mai mică”, a explicat Ilie Bolojan, potrivit News.ro.

Potrivit premierului, programul „Anghel Saligny”, la nivelul tuturor localităţilor din România, ajunge, în total, la aproximativ 55 de miliarde de lei pe parcursul acestor ani, a informat sursa menţionată.

Doar dobânzile pe care România le plăteşte într-un an sunt echivalentul valorii acestui program. Prin urmare, dacă nu reducem deficitele şi nu obţinem dobânzi mai mici, în fiecare an programul „Anghel Saligny” va rămâne, practic, invizibil. Gândiţi-vă cât de mult s-ar putea schimba situaţia în România în anii următori dacă am folosi banii mai eficient, astfel încât să se poată realiza mult mai multe proiecte pe care oamenii, în prezent, nu le observă”, a mai afirmat premierul, potrivit News.ro.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Ian. 2026
Euro (EUR)Euro5.0943
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3411
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4922
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8734
Gram de aur (XAU)Gram de aur687.7477

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
tophotelawards.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb