Biroul Permanent al Senatului a aprobat, în şedinţa de luni, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de trimitere a unei echipe de 12 militari de la SPP pentru un an într-o misiune pentru asigurarea protecţiei unor înalţi oficiali ONU, transmite Mediafax.
"Biroul Permanent a aprobat cererea preşedintelui României de asigurare a unei reprezentanţe de militari în anumite zone, unde aceştia sunt solicitaţi şi sunt necesari", a delclarat vicepreşedintele social-democrat al Senatului, după şedinţa Biroului Permanent, Ioan Chelaru.
Preşedintele Klaus Iohannis a trimis la începurul lunii februarie o scrisoare Senatului, prin care soliciă aprobarea unei misiuni sub egida ONU în Sudan, Sudanul de Sud, Afganistan şi Republica Centrafricană. Echipa va fi formată din 12 militari de la SPP şi se va desfăşura pe o perioadă iniţială de 12 luni.
"În temeiul în în condiţiile Legii nr. 121/2011 privind participarea forţelor armate la misiuni şi operaţiuni în afara teritoriului statului român, am aprobat propunerea Prim-ministrului Guvernului României referitoare la executarea misiunii de protecţie a Reprezentantului special al Secretariatului General ONU, şeful Misiunii de Sprijin a Naţiunilor Unite din Libia (UMSIL), a adjunctului acestuia şi a altor înalţi demnitari ai ONU pe timpul prezenţei acestora în zonă, de către o echipă a Serviciului de Protecţie şi Pază formată din 12 militari, pentru o perioadă iniţială de 12 luni, cu posibilitatea prelungirii până la data la care Secretariatului General va notifica solicitarea de încetare a participării Serviciului de Pază şi Protecţie la această activitate", potrivit scrisorii trimise de preşedinte.
Fondurile necesare pentru participarea României la această misiune vor fi asigurate de ONU, iar SPP va suporta cheltuielile aferente drepturilor băneşti din ţară, potrivit documentului citat.