BREXIT Premierul italian îi îndeamnă pe britanici să rămână în Uniunea Europeană

Ziarul BURSA #Internaţional / 23 iunie 2016

Şeful guvernului italian, Matteo Renzi, a estimat ieri, într-un interviu în The Guardian, că Marea Britanie, dacă doreşte să rămână un bastion internaţional important, cu viziune, al lumii libere, atunci cetăţenii săi ar trebui să voteze pentru rămânerea ţării în cadrul Uniunii Europene, relatează agenţia DPA, potrivit Agerpres.

"'Nu faceţi asta pentru noi. Suntem bucuroşi să fim în Uniune împreună cu voi. Faceţi asta mai degrabă pentru voi înşivă, pentru ceea ce reprezentaţi: atât istoria unei naţii, care a privit întotdeauna mai departe de ea, cât şi un viitor ca platformă de inovaţie, pentru care noi toţi vă invidiem şi vă admirăm'', afirmă Renzi.

Matteo Renzi este un lider de centru-stânga care susţine ideea referitoare la "'Statele Unite ale Europei'', dar care şi critică sever UE pentru că se concentrează prea mult pe austeritatea economică şi manifestă puţină solidaritate cu Italia şi Grecia în timp ce aceste ţări se confruntă cu o criză a migraţiei.

Liderul italian i-a sfătuit pe britanici - care se opun în general unei Europe federale - să profite de ocazia referendumului pentru a cere o reformă reală a Uniunii Europene şi să înceteze a mai considera UE drept "un superstat".

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comandă “Constituţia Libertăţii „E” “Citeste “Constituţia Libertăţii „E” “Read SUPPLEMENT BURSA THE CONSTITUTION OF LIBERTY „E” “
danescu.ro
ziarlanegru.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Aug. 2026
Euro (EUR)Euro5.2581
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4926
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.6230
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.1369
Gram de aur (XAU)Gram de aur661.7120

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
canva.site
letapeseries.com
rod-print.ro
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
BURSA
Comanda “Teoria dobânzii“Citeste “Teoria dobânzii“Read “INTEREST RATE THEORY“
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb