Buffett: "Este posibil ca ieşirea Greciei din zona euro să nu fie un lucru rău"

V.R.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 2 aprilie 2015

Zona euro ar putea face faţă ieşirii Greciei din această uniune, potrivit miliardarului american Warren Buffett, în opinia căruia este posibil ca "Grexit-ul" să nu fie un lucru rău pentru uniunea monetară, mai ales că nu este obligatoriu ca aceasta să aibă pentru totdeauna aceiaşi membri.

"Dacă, în final, grecii părăsesc zona euro, ar putea să nu fie un lucru rău pentru zona euro. Ar putea fi o idee bună în mai multe moduri, dacă toată lumea învaţă că regulile sunt importante", a declarat Buffett într-un interviu acordat postului CNBC.

Potrivit miliardarului, nu este "stabilit" ca zona euro să aibă "exact aceiaşi membri pe care îi are astăzi".

Buffett a amintit că a fost întotdeauna sceptic în legătură cu eficienţa zonei euro, precizând că uniunea monetară a avut probleme structurale încă de la înfiinţare. Cu toate acestea, zona euro nu reprezintă un eşec, conform spuselor miliardarului american.

"Zona euro nu a murit şi s-ar putea să nu moară niciodată, dar trebuie să lucreze la armonizarea problematicilor fiscale din ţările membre. Nu poate trăi dacă popoarele merg în direcţii diferite. Germanii nu îi vor finanţa la nesfârşit pe greci", a avertizat Buffett.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0736
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3612
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4336
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8607
Gram de aur (XAU)Gram de aur470.1608

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb