Bulgaria va pune capăt fluxurilor de gaze ruseşti către Ungaria şi Slovacia, în 2027

I.S.
Internaţional / 29 septembrie, 19:58

Bulgaria va pune capăt fluxurilor de gaze ruseşti către Ungaria şi Slovacia, în 2027

Bulgaria şi-a exprimat sprijinul pentru planul Uniunii Europene de a opri complet importurile de gaze ruseşti până la sfârşitul anului 2027, a declarat ministrul bulgar al energiei, Zhecho Stankov, pentru POLITICO. Măsura ar întrerupe livrările prin conducte către Ungaria şi Slovacia, două state încă dependente în proporţie de aproximativ 70% de gazul rusesc.

„În calitate de stat membru al UE, Bulgaria îşi aliniază acţiunile la legislaţia şi politicile europene, inclusiv eliminarea treptată [a gazelor ruseşti] până la sfârşitul anului 2027. Până la 1 ianuarie 2028, consumul de gaze ruseşti în întreaga Europă este de aşteptat să fie eliminat complet”, a declarat Stankov.

Declaraţia vine după ce premierul bulgar Rosen Zhelyazkov a confirmat săptămâna trecută că ţara sa susţine eliminarea treptată a gazului rusesc, în linie cu apelul preşedintelui american Donald Trump la ONU, ca Europa să pună capăt dependenţei energetice de Moscova.

Bruxelles a propus în iunie o legislaţie prin care să fie interzise contractele pe termen scurt de import al gazelor ruseşti încă din acest an, iar acordurile pe termen lung să fie eliminate treptat până la finalul lui 2027.

În prezent, singurul punct de intrare al gazelor ruseşti în UE este prin conducta TurkStream, via Bulgaria, după ce Ucraina a refuzat reînnoirea contractului de tranzit.

Decizia provoacă îngrijorare în Ungaria şi Slovacia, care au susţinut constant că renunţarea la gazul rusesc ar duce la creşterea preţurilor, din cauza alternativelor limitate. Totuşi, experţii consideră că ambele state pot apela la importuri de GNL prin porturile europene sau la gaz norvegian.

Pentru a facilita tranziţia, Bulgaria discută cu statele vecine organizarea unor licitaţii comune pentru gaz natural lichefiat din SUA, ceea ce ar putea reduce costurile prin creşterea volumelor contractate.

Parlamentul European şi statele membre UE urmează să adopte luna viitoare poziţii oficiale asupra proiectului de lege, cu obiectivul de a finaliza negocierile până la sfârşitul anului.

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Conferinţa BURSA “Energia în priză”
Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

29 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0783
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4389
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8217
Gram de aur (XAU)Gram de aur530.7520

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
immromania.eu
investenergy.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
thediplomat.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb