În ultimele 24 de ore, în zonele de competenţă, poliţiştii de frontieră au constatat 85 fapte ilegale (36 infracţiuni şi 49 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români cât şi străini, arată un comunicat de presă transmis redacţiei. Valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la 14.200 lei.
De asemenea, au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 5.607.500 lei.