Bursele asiatice în continuă scădere, la fel şi euro

F. A.
Internaţional / 29 decembrie 2011

Bursele din Asia au scăzut astăzi cu 0,3%, în timp ce moneda euro şi-a continuat declinul, afectate de pesimismul generat de scăderile de la New York şi din Europa, iar investitorii sunt prudenţi înainte de licitaţia de obligaţiuni de stat pregătită de Italia, transmite Reuters, conform surselor de presă.

Indicele MSCI al pieţelor emergente din Asia a coborât cu 0,3%, iar indicele Nikkei al bursei de la Tokyo a înregistrat o scădere similară, după ce principalii indici ai bursei de la New York au închis ieri cu pierderi de peste 1%.

Traderii anticipează creşteri în deschiderea şedinţei de tranzacţionare pe bursele europene, care au finalizat miercuri în scădere, însă orice revenire va fi limitată de prudenţa investitorilor înainte de emisiunea de titluri de stat a Italiei.

Moneda euro a continuat să scadă în raport cu dolarul, apropiindu-se de minimul ultimului an, şi se află la cel mai redus nivel din ultimele 10 luni faţă de yenul japonez.

Moneda euro s-a depreciat la 1,2887 dolari, aproape de minimul acestui an, de 1,286 dolari, atins pe 10 ianuarie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb