Bursele asiatice sunt prudente

F. A.
Internaţional / 22 august 2011

Pieţele bursiere asiatice evoluează prudent azi dimineaţă după două săptămâni de turbulenţe pe bursele din întreaga lume din cauza îngrijorării serioase asupra creşterii economice, potrivit AFP.

La Tokyo, indicele prinicpal al bursei, Nikkei 225, a urcat cu 0,19% până la jumătatea sesiunii după ce deschisese în scădere cu 0,37%. Bursa din Sydney era în creştere cu 0,94% până la pranz. La Hong Kong bursa a urcat cu 0,43%.

Bursa din Shanghai a câştigat 0,37%, iar cea din Seul este în echilibru, după ce se prăbuşise cu mai mult de 6% vineri.

"Aceasta este o luptă indecisă între prudenţă şi speranţa revenirii pieţelor de capital în cursul săptămânii," a remarcat Yutaka Miura, analist la Mizuho Securities din Tokyo.

Totodată, pieţele aşteaptă discursul preşedintelui Federal Reserve, Ben Bernanke, programat pentru vineri, a declarat analistul de la Dow Jones Newswires.

Vineri, pieţele bursiere din toată lumea au fost pe minus influenţate de temerile persistente privind soliditatea sectorului bancar din Europa şi revenirea recesiunii în Statele Unite.

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0705
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3334
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4340
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8453
Gram de aur (XAU)Gram de aur471.7572

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb