Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a deschis în creştere şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, urcă procentual cu 0,16%, fiind cotat la 6.470,57 puncte, iar BET-C, indicele compozit al pieţei, se majorează cu 0,21%, la 3.265,86 puncte.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, creşte cu 0,28%, atingând valoarea de 27.977,5 puncte.
Pe de altă parte, titlurile Fondului Proprietatea au deschis în declin cu 0,12%, la 0,814 lei per acţiune.
La rândul lor, acţiunile Romgaz (simbol SNG) se apreciază cu 0,15%, până la nivelul unitar de 33,7 lei. Şi pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz consemnează un avans de 0,49%, până la 10,25 dolari.