CONFERINȚA Viitorul bursier al SIF-urilor și FP - Ediția a III-a
BVB
BURSA 17.02.2017

ANDREI STAN
 
mărește imaginea
     * Indicii au crescut, pe un rulaj de 22 milioane euro
       Șapte dintre indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în apreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 99 milioane de lei (21,9 milioane euro), mai mare decât miercuri (8,7 milioane lei).
     Domnul Gabriel Rotaru, trader în cadrul "Intercapital Invest", ne-a transmis: "Nivelul ridicat de volatilitate s-a păstrat și în ședința de astăzi (ieri, n.r.). Acțiunile Transgaz au urcat cu mai mult de 6%, stabilind un nou maxim istoric prin atingerea pragului de 350 de lei. Un alt maxim istoric s-a consemnat la Medlife, după o apreciere de 3%. De cealalată parte, titlurile Transelectrica au scăzut cu 2,5% pe parcursul ședinței. De asemenea, lichiditatea pieței a urcat considerabil. Pe lângă schimburile de nivel relativ ridicat din piața principală cu acțiuni Banca Transilvania, Fondul Proprietatea sau Romgaz, o valoare excepțională s-a înregistrat la Electrica, aproximativ 45 de milioane de lei. Un astfel de rulaj, ceva mai puțin de un procent din capitalul social, nu s-a mai consemnat de la listarea companiei".
     Așadar, pe piața "regular", topul lichidității a fost condus de acțiunile "Electrica" (EL), simbol pe care au fost realizate tranzacții în valoare de 44,9 milioane de lei. Cotația EL a stagnat la prețul de 13,76 lei/unitate.
     Acțiunile "Banca Transilvania" (TLV) au închis la 2,55 lei/unitate, în urma unui rulaj de 10,4 milioane de lei.
     Tot ieri, au fost schimbate titluri "Transgaz" (TGN) de 7,2 milioane de lei, prețul de închidere fiind de 347 lei/unitate, în apreciere cu 6,12%.
     Locul al patrulea în topul lichidității a revenit acțiunilor "Romgaz" (SNG), cu un rulaj de 5,5 milioane de lei. Cotația SNG a crescut cu 0,72%, la prețul de 27,85 lei/unitate.
     Pe piața "deal" au fost înregistrate, în total, șapte tranzacții.
     Două dintre acestea, însumând 8,5 milioane lei, a fost realizată cu titluri TLV, la prețul unitar de 2,54 lei, cotația emitentului coborând cu 0,39%.
     Au mai fost încheiate două transferuri "deal" cu titluri "BRD - Groupe Societe Generale" (BRD), totalizând 4,7 milioane de lei, la prețul de 11,76 lei/acțiune.
     De asemenea, a fost înregistrat un schimb de 1,4 milioane lei, cu acțiuni TGN, încheiat la prețul unitar de 344 lei, în apreciere cu 5,2%.
     Indicele BET, care arată evoluția celor mai lichide zece acțiuni, a crescut cu 0,47%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 34 de acțiuni de la BVB, a înregistrat un avans de 0,4%.
     Indicele BET-FI, al SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,34%.
     Indicele extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a urcat cu 0,36%, iar indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a înregistrat un avans de 0,01%. 

     Topul celor mai mari creșteri
     1. "Carbochim" (CBC): +11,11%
     2. "Oil Terminal" (OIL): +9,38%
     3. "Turbomecanica" (TBM): +9,13%
     4. "Electrocontact" (ECT): +8,24%
     5. "Transgaz" (TGN): +6,12%
     
     
     
     Topul celor mai mari scăderi
     1. "Romcab" (MCAB): -15%
     2. "Șantierul Naval Orșova" (SNO): -4,76%
     3. "Banca Comercială Carpatica" (BCC): -4,05%
     4. "Cemacon" (CEON): -3,95%
     5. "Rompetrol Rafinare" (RRC): -3,78%

 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

1.  numa' manipulare
    (mesaj trimis de wlad în data de 17.02.2017, ora 01:08)  
  nu mai are nimeni curaj sa faca analize!!! la Electrica avem o problema cu ARNE care nu precizeaza cine sunt furnizorii de ultimă instanță care au preluat clienti noi de circa 500 milioane euro. este un sau mai multi cumparatori pe EL in ultimele 15 zile dar atentie cumpara pe ,piața "regular"si nu pe piața "deal" (asf ce zice!!!) iar brd prin oferta de dividend de 6% plus capitalizarea mai mica decit TLV la active egale,a atras atentia fondurilor de investitii (se cunoaste preferinta fondurilor pentru societe generale)


 
  1.1.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 17.02.2017, ora 06:45)
 
 pai faceti D-voastra analiza,nu asa , 2 fraze, ce ar sugera ceva


 
  1.2.   inca o fraza!  (răspuns la opinia nr. 1.1 )
    (mesaj trimis de wlad , in data de 17.02.2017, ora 11:35)
 
 de ce oare nimeni din presa financiara nu vorbeste si de super profitul facut de OIL pe 2016


 
  1.3.   fără titlu  (răspuns la opinia nr. 1.2 )
    (mesaj trimis de anonim , in data de 17.02.2017, ora 13:41)
 
 Taman ieri a scris Bursa despre Oil cat a facut profit,imediat ce s-au dat rezultatele.


 
  1.4.   prea putin....  (răspuns la opinia nr. 1.3 )
    (mesaj trimis de wlad , in data de 18.02.2017, ora 11:40)
 
 si fara detalii, ceva de genul super profit pe 2015 ,pus la rezerva,mega profit 2016 ,ce sanse sunt sa avem cel mai mare dividend la oil anul acesta? sau deloc! sau inteles cu cei de la FP sa nu mai faca majorarea de capital cu terenurile... sau statul va face primul oferta de rascumparare, eu doar am vrut sa spun ca nu sunt ziaristi sau traderi care sa faca analize adevarate................


 
.
Aceeasi sectiune (Piata De Capital)
CONFERINȚA: VIITORUL BURSIER AL SIF-URILOR ȘI FP / ÎNAINTEA ALEGERILOR DE LA SIF-URI
CONFERINȚA: VIITORUL BURSIER AL SIF-URILOR ȘI FP / PENTRU IMPULSIONAREA LISTĂRILOR PRIVATE,
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Politică, 17:40
HOSSU:
     Bogdan Hossu a afirmat că premierul a garantat că se va întârzia înaintarea către Parlament a proiectului Legii salarizării unitare pentru a exista timp suficient "de discuție, dezbatere și sincronizare a disfuncționalităților pe care fiecare sector în parte le-a semnalat până acum", precizând că în următoarea perioadă se va finaliza discuția cu administrația publică centrală și locală, după care se va face o discuție intersectorială.  detalii
Internaţional, 17:27
SUA:
     Un suspect a încercat astăzi să intre cu mașina într-un vehicul al poliției din jurul Capitoliului din capitala Statelor Unite ale Americii, înainte de a fi arestat, transmite The Sun.  detalii
Internaţional, 17:05
     Trei dintre principalii indici bursieri de pe Wall Street, SUA, au deschis ședința de tranzacționare de astăzi în depreciere.  detalii
Politică, 16:28
     Reprezentantul celor mai puternice 12 companii americane i-a înmânat, în public, premierului o foaie de parcurs și o listă cu prioritățile pe care trebuie să le aibă în vedere, transmite Digi24.ro.  detalii
Politică, 15:57
PROIECT USR:
     USR a depus un proiect de lege care introduce obligativitatea etichetării produselor alimentare procesate care conțin acizi grași trans-nesaturați (AGTN) precum și reducerea acestor aditivi la maximum două grame la suta de grame de uleiuri sau grăsimi, motivând că acest lucru ar duce la reducerea mortalității cu 2.000 - 2.500 de persoane pe an.  detalii
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
29.03.2017
SIBEX
     După jumătate din ședința de marți, piața futures de la Sibiu se situa într-o poziție la fel de slabă ca în ședința anterioară, anunțându-se un nou rezultat modest.  detalii
29.03.2017
BVB
     * Piața, dominată de "deal-ul" de 27,3 milioane lei cu titluri "SIF Banat-Crișana"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a fost dominată, în ședința de ieri, de încheierea unei tranzacții de tip "deal", de 27,3 milioane lei (5,99 milioane de euro), cu...  detalii
29.03.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au fluctuat ieri, după două zile de declin, generat de temerile investitorilor cu privire la capacitatea președintelui american Donald Trump de a-și implementa...  detalii
28.03.2017
SIBEX
     După ce săptămâna trecută lichiditatea derivatelor a scăzut, așteptările pentru prima zi a săptămânii curente nu puteau fi foarte generoase.  detalii
28.03.2017
BVB
     * Titlurile "Fondul Proprietatea", cele mai lichide
       Toți indicii Bursei de Valori București (BVB) au încheiat ședința de tranzacționare de ieri în depreciere, în contextul în care a fost înregistrat un volum de tranzacționare de 17,5 milioane de lei...  detalii
28.03.2017
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate pe piețele din Europa s-au înscris pe un curs negativ ieri, după ce, vineri, Congresul american nu a adoptat normele din sectorul îngrijirii sănătății, alimentând temerile...  detalii
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 29 martie 2017
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRL
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
XAU
XDR
3,2342
2,3302
3,1605
4,2496
0,1687
0,6125
0,2324
4,5575
5,2473
1,4687
3,8060
0,2151
0,4950
1,0760
0,0741
0,4763
1,1604
4,2232
0,3229
1,3450
0,6129
0,0651
0,3791
0,2227
2,9657
0,0368
0,1557
1,1498
0,6125
170,1325
5,7499
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
28.03.2017
ON MARCH 29TH, JUSTICE MINISTER WILL BE CONDUCTING THE EVALUATION OF THE HEADS OF THE PROSECUTORS' OFFICE OF THE HIGH COURT OF CASSATION AND JUSTICE AND OF THE NATIONAL ANTI-CORRUPTION DEPARTMENT
     * Laura Codruța Kovesi: "I haven't been asked to resign, and I don't intend to"
     * Băsescu: "The criminal faction made up of Livia Stanciu, Laura Kovesi or Florian Coldea wanted to take over the Romanian state and has been supported by a barefaced guy like Hans Klemm"
       The chief prosecutor of the DNA, Laura Codruța Kovesi, yesterday had a meeting with Justice Minister Tudorel Toader, after which she stated that she wasn't going to resign as head of the DNA...  details
27.03.2017
     Greece's national motto is "Freedom or death", and the title of the state hymn is "Hymn to Freedom". On March 25th, the Greek republic celebrates its National Day, which marks...  details
23.03.2017
     The survival of empires, and even that of countries that do not harbor such ambitions, depends on the existence of at least two fundamental conditions: a functional economy, that ensures its...  details
22.03.2017
AS THE PROPRIETATEA FUND POSTED LOSSES UNDER THE IFRS SYSTEM,
     * The offer by which the Proprietatea Fund bought back 640 million of its own shares, at a price of 0.91 lei per share, oversubscribed almost tenfold
     * The Proprietatea Fund is waiting for the approval of the ASF for a new capital reduction
       An issue raised by lawyer Gheorghe Piperea, last year - the fact that the Proprietatea Fund has reduced its share capital, even though it was posting losses in 2015, a fact which is prohibited by...  details
21.03.2017
GABRIEL PURICE, BRM:
     * "Our opinion is that approximately 20-25% of the Romanian population really needs the price of natural gas to be subsidized, while the rest can bear its liberalization", according to the Romanian Commodities Exchange (BRM) CEO
      * Purice: "The BRM has never supported or agreed to making it mandatory to trade all the natural gas contracts on the exchange"
     * (Interview with Mr. Gabriel Purice, President And CEO of the Romanian Commodities Exchange)
       The recent debates on the Emergency Government Ordinance 64/2016 concerning the liberalization of the natural gas market starting with April 1st have caused arguments in the Industries Commission...  details
20.03.2017
     * Interview with H.E. Mr. Kisaburo Ishii, The Ambassador of Japan to Bucharest
     * "I don't think that Japanese banks would be interested in opening branches in Romania at the moment"
     * "At present, JICA does not have the right to offer financial aid to new projects in Romania any longer"
     * "Bucharest is missing the big picture in what regards urban planning"
       His Excellency, Kisaburo Ishii, the Ambassador of Japan to Bucharest, arrived in Romania in October 2015.  details
20.03.2017
     * There are market rumors that the Banca Transilvania group, as well as Swiss Capital are the most important players in the elections
     * The ASF can use sanctions for acting in concert to tilt the scales in favor of one side or the other
       The elections for new elections at the SIF are causing tumult on the stock market. What's at stake are the assets of 1.69 billion Euros of the five companies.  details
17.03.2017
     * Bankruptcy trustee RTZ & PARTNERS SPRL has rejected their request of an addition to the agenda of the General Shareholder Meeting March 27th
       A group of "Romcab" (MCAB) shareholders, who together hold more than 5% of the company, has asked for an addition to the agenda of the General Shareholder Meeting of March 27th: the...  details
16.03.2017
AFTER IOHANNIS SENT THE LAW BACK TO THE PARLIAMENT
     The governor of the NBR will not have criminal and civil immunity for his position of president of the National Committee for Macroprudential Oversight, according to the new form of the law which...  details
15.03.2017
CRISTINA CHIRIAC:
     WTCB was created in 1994, as a joint Romanian-French company, in which the Romanian party held 55% of the shares. The World Trade Center București complex also includes the 4-star Pullman hotel,...  details
14.03.2017
     The signals on the domestic market, as well as the ones from the international markets, increasingly show us that the budget "fantasy" of the new government will be very costly for Romania,...  details
13.03.2017
FINANCE MINISTRY SAYS THAT THE LIKELIHOOD OF DEFAULTS ON FIRST HOME LOANS IS LOW:
     * MFP: "The fact that the ANAF will foreclose on the debtors discourages them from defaulting on their First Home loan payments"
     * Piperea: "The ANAF not only forecloses on the debtors, but it also charges penalties of 18% per annum"
     * Ministry of Public Finance: "The program stipulates the total loan cost to be equal to the 3-month ROBOR plus a margin of a maximum of 2% a year"
     * Analysts estimate that the ROBOR will rise in the coming years
     * Ciprian Dascălu, chief-economist at ING Bank: "In the second half of the year we expect upwards adjustments of the interest rate, amid inflation growth forecasts"
       The amounts paid to banks by the National Fund for the Guarantee and Counterguarantee of Small and Medium Enterprises Loans (FNGCIMM) for the First Home Program get recouped from debtors, through...  details
10.03.2017
     * The four big international audit and consulting firms - Ernst&Young (EY), Deloitte, KPMG and PricewaterhouseCoopers (PWC) - have drawn up the most important bailout banking programs
       Nongovernmental organization Transnational Institute (TNI) of Holland recently published an analysis of the costs and losses borne by the European taxpayers for the rescue of some of the important...  details
08.03.2017
FOLLOWING THE POLISH MODEL
     * BVB: "We are confident that such non-refundable loans could represent a sufficient stimulus for Romanian businesspeople to consider using the Bucharest Stock Exchange for financing"
       The management of the Bucharest Stock Exchange (BSE) wants the Romanian state to subsidize the listing costs for small and medium companies in Romania, following the Polish model, according to...  details
07.03.2017
SOURCES:
     * "Banks don't pay taxes unless they want to; between 2011-2015, out of the 46 banks, 19 paid a profit tax in some of those years, and the other banks never paid anything"
     * "The competent institutions should check whether banks with foreign companies are doing hostile takeovers of Romanian companies"
     * "Expenses with the sale of non-performing loans are fully deductible"
     * "Since 95% of the banking system is owned by foreign capital, banks could freeze the financing of Romania's economy"
       Romanian banks only pay taxes if they want to, as they have a very complicated profit reporting system, according to official, very reliable sources.  details
.