BVBRulajul se menţine sub media din acest an

Mihai Gongoroi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Rulajul se menţine sub media din acest an

Scădere de 0,24% pentru BET 

Şapte din cei nouă indici ai Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au încheiat şedinţa de tranzacţionare de la mijlocul săptămânii în scădere, într-o zi în care valoarea tranzacţionată s-a menţinut la niveluri foarte reduse, în comparaţie cu volumele consistente care au caracterizat ultimele săptămâni de activitate de la bursa locală.

A fost a patra zi consecutivă cu rulaje sub media zilnică din acest an, valoarea tranzacţionată fiind totuşi peste cea din şedinţa precedentă, urcând modest până la 24,01 milioane de lei.

Cea mai bună evoluţie sectorială au înregistrat-o cele două titluri bancare lichide de la BVB, iar indicele BET-FI a închis şedinţa de ieri în teritoriul pozitiv, cu o creştere de 0,15%, în ciuda unui recul de 0,91% suferit de titlurile Fondul Proprietatea (FP). Pe parcursul zilei de tranzacţionare, BET a recuperat o scădere mai adâncă pentru a trece în teritoriul verde în ultima oră a şedinţei, doar pentru a închide însă în scădere în ultimele minute ale zilei bursiere.

Titlurile iHunt Technology (HUNT) au încheiat cea de-a doua zi în ringul bursier de la Bucureşti în creştere cu 4,57%, la preţul unitar de 0,915, pe fondul unor transferuri în valoare de circa 0,3 milioane de lei.

Anca Păltineanu, analist de investiţii în cadrul societăţii de brokeraj Tradeville, ne-a transmis: "Astăzi (n.r. ieri), indicii Bursei de Valori Bucureşti au avut o evoluţie în general negativă, spre deosebire de cea de pe principalele burse americane, care au avut o evoluţie pozitivă la începutul şedinţei de tranzacţionare de miercuri. Indicele BET a pierdut 0,24% faţă de şedinţa anterioară, în timp ce restul indicilor au variat între o creştere de 0,18% pentru BET-BK şi o scădere de 0,75% în cazul BET-NG. Valoarea totală a tranzacţiilor de pe piaţa reglementată a fost de 5,07 milioane de euro, sub media zilnică de 9,71 milioane de euro înregistrată de la începutul anului.

Cel mai mare avans pe segmentul principal l-au înregistrat acţiunile Grupul Industrial Electrocontact (ECT), cu un plus de 8,70%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Următoarea evoluţie pozitivă pe piaţa reglementată a fost înregistrată de acţiunile Bursei de Valori Bucureşti S.A. (BVB), cu o creştere de 8,37%, pe fondul tranzacţionării unui volum peste media ultimelor şase luni. Cea mai mare scădere pe piaţa reglementată au înregistrat-o astăzi (n.r. ieri) acţiunile Electroputere (EPT), cu o retragere de 10%, având un volum ce depăşeşte media ultimelor şase luni. Din cadrul indicelui BET, cea mai slabă evoluţie a zilei au marcat-o titlurile OMV Petrom (SNP), cu un recul de 2,28%, pe fondul unui volum de acţiuni aflat sub media tranzacţionată în ultimele şase luni pentru acest simbol".

Topul lichidităţii din piaţa "regular" este condus de acţiunile FP, a căror cotaţie a închis şedinţa la preţul de 1,09 lei/unitate, pe fondul unui rulaj de 7,04 milioane de lei.

Titlurile Banca Transilvania (TLV) s-au apreciat cu 1,04%, până la preţul unitar de 2,44 lei, în condiţiile unei valori tranzacţionate de 6,36 milioane de lei.

Pe locul al treilea în topul rulajelor se află BRD - Groupe Societe Generale (BRD), titlurile emitentului marcând un parcurs ascendent de 0,46% în şedinţa de ieri, până la cotaţia de 13,24 lei per titlu, evoluţie apărută pe fondul unei valori tranzacţionate de 2,81 milioane de lei.

Pe poziţia a patra în clasamentul lichidităţii s-au plasat acţiunile Romgaz (SNG), ce au încheiat şedinţa de tranzacţionare în stagnare, la preţul de 32,3 lei, în contextul unor transferuri de 0,96 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" a fost derulată o singură tranzacţie, cu titlurile SNP, la preţul de 0,392 lei, cu 0,51% sub referinţa din piaţa "regular", pentru suma de circa 1,07 milioane de lei.

Indicele compozit BETPlus s-a depreciat cu 0,21%, în timp ce indicele BET-XT, al celor mai tranzacţionate 25 de titluri de la BVB, a coborât cu 0,11%.

   Topul celor mai mari creşteri 

1. "Electrocontact" (ECT): +8,7%

2. "Bursa de Valori Bucureşti" (BVB): +8,37%

3. "Sinteza" (STZ): +5,6%

4. "Zentiva" (SCD): +3,89%

5. "BRK Financial Group" (BRK): +2,66%

           

   Topul celor mai mari scăderi

1. "Electroputere" (EPT): -10%

2. "Ves Sighişoara" (VESY): -6,56%

3. "Comcm Constanţa" (CMCM): -5%

4. "Casa de Bucovina-Club de Munte" (BCM): -4,58%

5. "Oil Terminal" (OIL): -3,92%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS