BVBScăderi pe linie pentru indicii bursei

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier /

Scăderi pe linie pentru indicii bursei

Rulaj de 43 milioane de lei, în apropierea valorii medii din acest an 

Indicii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au înregistrat deprecieri pe linie în penultima şedinţă de tranzacţionare a săptămânii, într-o zi în care valoarea tranzacţiilor s-a ridicat la 43,64 milioane de lei, puţin peste media zilnică înregistrată în acest an, de 42,89 milioane de lei.

În raportul zilnic al societăţii, brokerii de la Prime Transaction au notat: "Toţi indicii au înregistrat scăderi în şedinţa de astăzi (n.r. ieri). Variaţiile au fost cuprinse între -0,03% pentru BET-FI şi -1,86% în cazul BET-NG. Lichiditatea a scăzut comparativ cu şedinţa precedentă, valoarea tranzacţiilor fiind astăzi (n.r. ieri) de 9,2 milioa­ne euro. Din cadrul BET, cea mai bună evoluţie a fost cea a titlurilor Purcari Wineries (WINE), care au crescut cu 2,23%. La polul opus avem acţunile OMV Petrom (SNP), cu o depreciere de 4,31% şi titlurile Electrica (EL) care au scăzut azi cu 2,71%".

În piaţa "regular", topul lichidităţii a fost condus de acţiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), a căror cotaţie a coborât cu 0,99%, la 11,96 lei/unitate, pe fondul unui rulaj de 10,98 milioane de lei.

Titlurile Banca Transilvania (TLV) s-au depreciat cu 0,86%, până la 2,3 lei, în condiţiile unei valori tranzacţionate de 10,93 milioane de lei.

Pe poziţia a treia în clasamentul rulajului s-au plasat acţiunile OMV Petrom (SNP) a căror cotaţie a cunoscut o retragere de 4,31%, la 0,377 lei, pe fondul unei lichidităţi de 3,94 milioane de lei.

Titlurile Romgaz (SNG) au coborât cu 0,31%, la preţul de 32 de lei, valoarea tranzacţionată cu acţiunile producătorului de gaze naturale fiind de 3,36 milioane de lei.

Prin piaţa "deal" au fost derulate două tranzacţii.

Una dintre acestea a fost realizată cu titlurile TLV, la preţul unitar de 2,3 lei, cu 0,86% sub referinţa din piaţa "regular", valoarea transferului fiind de 0,95 milioane de lei.

A mai fost derulat un transfer "deal" cu acţiunile SNP, în sumă de 0,68 milioane de lei, la preţul de 0,39 lei, cu 1,02% sub referinţă.

Indicele BET, al celor mai lichide şaisprezece acţiuni de la BVB, a coborât cu 1,33%, în timp ce indicele compozit BET Plus a scăzut cu 1,27%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a depreciat cu 0,56%.

   Topul celor mai mari creşteri 

1. "Carbochim" (CBC): +14,29%

2. "Socep" (SOCP): +5,29%

3. "Purcari Wineries" (WINE): +2,23%

4. "Aages" (AAG): +2,10%

5. "Oil Terminal" (OIL): +1,88%

--------------           

   Topul celor mai mari scăderi

1. "Condmag" (COMI): -12,50%

2. "Conted" (CNTE): -8,40%

3. "IAR Braşov" (IARV): -6,04%

4. "OMV Petrom" (SNP): -4,31%

5. "Electrica" (EL): -2,71%

Opinia Cititorului

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.rowww.dreptonline.rowww.hipo.ro
Cabinet de avocatTMPS