BVB ȘI RASDAQ
BURSA 16.04.2014
mărește imaginea
     Bursa de la București a urcat cu 1,16%, într-o piață cu rulaj în revenire pentru o parte dintre acțiunile lichide și unde titlurile SIF Transilvania (SIF3) au crescut cu 5,74%, continuând să revină vizibil după ce în acest an au consemnat cea mai amplă scădere dintre SIF-uri.
     Piața a deschis ziua în stagnare, iar după primele minute a început să crească ușor, deși bursele vest-europene au scăzut. Punctul maxim de creștere atins de indicele general al Bursei de la București, BET-C, a fost cu puțin înainte de închidere, când piața a fost pe plus cu aproape 1,2%.
     La închiderea pieței principale, indicele BET, al celor mai lichide zece acțiuni, era în creștere cu 1,26%, iar titlurile companiilor din sectorul energetic plasau indicele BET-NG cu 1,2% peste ședința precedentă.
     Totodată, indicele BET-FI, al titlurilor celor cinci SIF-uri și al acțiunilor Fondului Proprietatea (FP), a urcat cu 0,92%.
     Titlurile SIF Transilvania (SIF3) au continuat să revină vizibil și au avansat cu 5,74%, la 0,516 lei, după ce luni au crescut cu 3,24%. Evoluția a venit din nou pe primul rulaj dintre SIF-uri, de 2,6 milioane lei.
     Astfel, prețul acestor acțiuni a urcat în ultimele două zile cu 9,16%, însă evoluția vine după ce săptămâna trecută titlurile SIF Transilvania au scăzut cu 8,57%.
     "Explicația mea pentru evoluția acestor acțiuni din ultimele zile este pur tehnică. Acțiunea a înregistrat un declin de aproximativ 32% din maximul anului până în apropierea nivelului de suport de 0,45 lei, fapt care a dus la o supravânzare pe anumiți indicatori tehnici. Un rebound tehnic este posibil să se realizeze pe toate SIF-urile după ce investitorii au renunțat să le mai achiziționeze în urma propunerilor de dividend, însă este important să fie și un context internațional favorabil", a declarat Adrian Ormenișan, șeful Serviciului de intermediere din SSIF Broker, citat de Mediafax.
     Titlurile SIF Transilvania au intrat în acest an pe un trend descendent și au înregistrat cea mai vizibilă corecție din acest sector. Aceste acțiuni sunt la un preț cu 23,15% sub ultima cotație din 2013, iar anterior revenirii din această săptămână erau aproape de minimul ultimului an. Și acțiunile celorlaltor SIF-uri sunt pe minus față de nivelurile de anul trecut, corecțiile fiind cuprinse între 10,88% și 15,81% în cazul titlurilor SIF Moldova, SIF Banat-Crișana și SIF Muntenia. Titlurile SIF Oltenia sunt cu numai 2,92% sub nivelul din 2013.
     Scăderea acțiunilor SIF Transilvania a fost determinată în principal de propunerea Directoratului de a utiliza profitul de anul trecut pentru dublarea capitalului social, compania urmând astfel să nu acorde dividende, ci acțiuni gratuite. Dacă până la propunerea capitalizării profitului de anul trecut, la finalul lunii februarie, titlurile SIF Transilvania au scăzut cu 6%, după acest moment corecția s-a amplificat. Prețul de la închiderea ședinței de marți este cu 18% sub cotația dinaintea propunerii de majorare a capitalului social.
     Acțiunile SIF Muntenia (SIF4) au încheiat ziua în scădere cu 1%, la 0,7425 lei, după ce AGA a decis să nu se acorde dividende din profitul obținut anul trecut, de 131,1 milioane lei, câștigul urmând să rămână la dispoziția companiei, la fel cum s-a decis în ultimii doi ani la SIF Banat-Crișana (SIF1), care controlează SAI Muntenia, administratorul SIF Muntenia.
     Astfel, 2014 este primul an în care SIF Muntenia nu va acorda dividende.
     "O calmare a situației din Ucraina, suprapusă pe un calendar de raportări favorabile pe bursele importante, ar putea lăsa așteptată corecția previzionată de mulți analiști. Este posibil ca în perioada următoare să vedem o reorientare a investitoriilor de pe sectorul energetic pe cel financiar, având în vedere că creșterile importante ale acțiunilor din sectorul energetic vor duce obligatoriu la marcări de profit, fapt care cred că va conduce la o creștere a interesului pe SIF-uri", a mai spus brokerul.
     Cei doi indici extinși ai Bursei, BET-XT și BET-BK au încheiat ședința de marți în creștere cu 1,23% și, respectiv, cu 1,28%.
     Indicele BET-XT reflectă evoluția celor mai lichide 25 de acțiuni românești, inclusiv SIF-urile și Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acțiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile și FP, dar și acțiunile băncii austriece Erste (EBS).
     La fel ca în ultimele ședințe, volumele de tranzacționare au fost mici în cazul celor mai multe acțiuni, pe piața principală operațiuni de peste 500.000 de lei înregistrând titluri emise de 9 din cele 83 de companii listate pe primele trei categorii și la secțiunea acțiunilor internaționale. Rulaje de peste 1 milion de lei au consemnat titluri emise de 6 companii.
     Investitorii au tranzacționat în total acțiuni de 22,8 milioane lei (5,1 milioane euro), sumă cu 24% sub rulajul de luni, de 30 milioane lei (6,7 milioane euro). Spre deosebire de zilele anterioare, lichiditatea nu a mai fost asigurată în principal de deal-uri, ci de tranzacții realizate direct în piața principală cu câteva dintre acțiunile de regulă lichide.
     Acțiunile Fondului Proprietatea și SIF Transilvania au fost cele mai lichide din piață, cu transferuri de 3,8 milioane lei și, respectiv, de 2,6 milioane lei. Titlurile FP au crescut cu 0,25%, la 0,808 lei, iar acțiunile SIF Transilvania au urcat cu 5,74%, la 0,516 lei.
     Investitorii nu au avut o reacție vizibilă la deciziile AGA de la SIF Moldova (SIF2), privind distribuirea unor dividende de 34,2 milioane lei, respectiv propunerea de dividend mai mic. Aceste titluri au încheiat ziua în creștere cu 1,31%, la 1,31 lei, pe un rulaj de 715.000 de lei, rezultat din 72 de transferuri.
     În același timp acțiunile SIF Banat-Crișana (SIF1) au urcat cu 2,8%, la 1,1 lei, pe un rulaj de 1,4 milioane lei, rezultat din 172 de operațiuni. AGA SIF Banat-Crișana a hotărât, marți, păstrarea profitului în companie și neacordarea de dividende, pentru al doilea an consecutiv.
     Pe piața Rasdaq, investitorii au transferat acțiuni de 586.000 de lei, față de 323.000 de lei în ședința anterioară. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

.
Aceeasi sectiune (Piata De Capital)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Bănci-Asigurări, 13:13
ALERT
     * Dolarul a câștigat 4,96 bani în fața monedei naționale
     * Francul a urcat la 3,9533 lei
       Banca Națională a României (BNR) a anunțat, astăzi, un curs de referință de 4,6599 lei pentru moneda europeană, în creștere cu 3,43 bani, comparativ cu ședința de ieri, când euro a fost cotat la 4,6256 lei.  click să citești tot articolul
Politică, 09:19
UPDATE
     * ACTUALIZARE 11:58 Premierul Japoniei nu mai merge la Palatul Victoria
     Prim-ministrul Japoniei, Shinzo Abe, nu mai merge astăzi, la Palatul Victoria, așa cum era stabilit inițial în programul înaltului oficial nipon, la Guvern urmând să fie prezentă o delegație oficială și economică japoneză.
     ---------
     Premierul Japoniei, Shinzo Abe, a sosit astăzi la București, unde se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis. Aceasta este prima vizită în România a unui prim-ministru al Japoniei.  click să citești tot articolul
Politică, 13:29
ORBAN:
     Președintele PNL Ludovic Orban a declarat că a convocat Biroul Executiv al PNL pentru a stabili mandatul la discuțiile de la Cotroceni pe tema nominalizării premierului, potrivit News.ro.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 12:46
     Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a confirmat astăzi primirea rapoartelor de încetare a funcțiilor deținute în Poliția Capitalei de chestorii Nicu Dragoș și Marius Voicu, se arată într-un comunicat remis astăzi Redacției.  click să citești tot articolul
Macroeconomie, 12:21
     Agentția Fitch Ratings a confirmat la data de 12 ianuarie 2018, ratingurile pentru datoriile pe termen lung în valută și monedă locală ale Municipiului București la ''BBB-'', ambele cu perspectivă Stabilă, se arată într-un comunicat al Primăriei Capitalei remis astăzi Redacției.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
16.01.2018
     Fondurile de pensii administrate de NN au ajuns să aibă o participație de 6,42% din acțiunile MedLife, în urma unui schimb, pe piața secundară a Bursei de Valori București, se arată într-un raport...  click să citești tot articolul
16.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au scăzut ieri, în condițiile în care firma britanică de construcții "Carillion" Plc, cu 43.000 de angajați, a intrat în procedură de...  click să citești tot articolul
15.01.2018
BVB
     * BET-FI, singurul indice în scădere
       Valoarea tranzacțiilor a urcat la aproape 60 millioane lei, în ultima zi de tranzacționare a săptămânii, peste cea înregistrată în ședința anterioară de circa 55 de milioane de lei, în contextul în...  click să citești tot articolul
15.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile tranzacționate la bursele din Europa au urmat un curs pozitiv vineri, investitorii reacționând la rezultatele financiare anunțate de companii, dar și la rezultatele preliminare pozitive...  click să citești tot articolul
12.01.2018
BVB
     * Cotația Fondul Proprietatea urcă cu 2,24%, la prețul de 0,912 lei/unitate
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) și-a continuat creșterea din acest an, toate coșurile de acțiuni încheind ședința de tranzacționare în teritoriul pozitiv.  click să citești tot articolul
12.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Acțiunile de pe piețele din Europa au scăzut ieri, din cauza unor rezultate financiare dezamăgitoare anunțate de companii.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 16 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0333
2.3826
3.0695
3.9533
0.1826
0.6256
0.2151
4.6599
5.2494
1.5080
3.4491
0.2233
0.4838
1.1147
0.0676
0.4744
0.9993
3.8182
0.3110
1.1869
0.5926
0.0596
0.3581
0.2025
2.7747
0.0394
0.1333
1.0395
0.6272
0.1194
163.5981
5.4907
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  click here to read the entire article
23.11.2017
PATRICIA SUÁREZ RAMÍREZ, THE PRESIDENT OF THE ASSOCIATION OF FINANCIAL CONSUMERS OF SPAIN:
     * The head of the ASUFIN: "The ruling of the Supreme Court of Spain in which the Andriciuc case has been invoked will be part of the Spanish case law and the lower courts will be required to apply the principle that underlies this decision"
       The ruling issued by the Court of Justice of the European Union (CJUE) in the Andriciuc versus Banca Românească case represents a great advantage for Spanish debtors, said Patricia Suarez Ramírez, the president of the Association of Financial Consumers in Spain (ASUFIN), as part of a response recently sent to BURSA.  click here to read the entire article
22.11.2017
     * Dragnea: "Those who are against me are hiding behind institutions"
       The president of the Chamber of Deputies, Liviu Dragnea, leader of the PSD, thinks that his enemies are hiding behind some institutions, "they crucify people", and the real stake is "the blocking of the Laws concerning the Justice system".  click here to read the entire article
21.11.2017
     The Council of the European Union and the European Parliament have sent to the ECB, in the beginning of this year, a request concerning the sending of some proposals to revise the framework for managing crises.  click here to read the entire article
.