BVB ȘI RASDAQ
BURSA 17.04.2014

ADRIAN DRĂGHICI
 
mărește imaginea
     *  Ion Milea, "Muntenia Global Invest": "Piața a avut o evoluție pozitivă, în condițiile în care pe piețele externe au existat corecții în perioada aceasta"
       Bursa de Valori București (simbol BVB) a înregistrat, ieri, o lichiditate de 22,2 milioane lei (aproximativ 5 milioane euro), din care 32,4% au reprezentat "deal"-uri cu Fondul Proprietatea (4 milioane lei), SIF2 Moldova (2,8 milioane lei) și Transelectrica (360.000 lei).
     Ion Milea, director general adjunct la "Muntenia Global Invest" ne-a declarat: "Evoluția bună din ultimele zile pe Bursă a fost continuată și astăzi (n.r ieri), fiind de consemnat faptul că volumele titlurilor utilităților, printre care Transgaz, Romgaz și Nuclearelectrica au fost la un nivel cu care ne-a obișnuit în ultima perioadă".
     Domnia sa este de părere că, în condițiile tensiunilor din Ucraina, prețurile acțiunilor din România nu au înregistrat deprecieri, ceea ce este un lucru pozitiv pentru piață.
     "Faptul că acțiunile importante din România nu au scăzut, ne arată că investitorii nu văd în situația din Ucraina o problemă, și se gândesc la dividendul pe care îl vor lua", a spus Ion Milea.
     Domnia sa a continuat: "Piața a avut o evoluție pozitivă, în condițiile în care pe piețele externe au existat corecții în perioada aceasta. Cred că în perioada aceasta au intrat bani noi pe Bursă, ceea ce este un lucru foarte bun".
     Legat de "deal"-uri, Ion Milea consideră că acestea nu au fost semnificative, dar sunt în ton cu evoluțiile anterioare.
     "O lichiditate zilnică de 10 milioane de euro poate fi considerată un nivel bun, iar ca să atingem această sumă, este nevoie ca încrederea investitorilor în Bursă să crească", concluzionează directorul general adjunct la "Muntenia Global Invest".
     *  BET-FI - singurul indice care a închis pe minus
     La sfârșitul ședinței de ieri, indicele BET-FI, a celor cinci SIF-uri plus Fondul Proprietatea, s-a depreciat cu 0,27%, până la 28.178,46 puncte.
     În schimb, indicele BET, al celor mai lichide zece companii listate la Bursa de Valori București (BVB), a crescut cu 0,12%, ajungând la 6.497,88 puncte, iar BET-NG s-a apreciat cu 0,63%, până la 676,60 puncte.
     De asemenea, indicii extinși BET-BK și BET-XT au crescut, primul cu 0,06%, până la 1.209,57 puncte, iar al doilea cu 0,04%, până la 586,81 puncte.
     În ceea ce privește SIF-urile, SIF1 Banat - Crișana a crescut ieri cu 0,55%, SIF3 Transilvania s-a apreciat cu 0,29%, iar SIF5 Oltenia a urcat cu 0,42%.
     În schimb, SIF2 Moldova a scăzut cu 0,76%, iar SIF4 Muntenia s-a depreciat cu 2,76%.
     Fondul Proprietatea (FP) a scăzut, ieri, cu 0,12%, până la 0,8070 lei per acțiune.
     *  Titlurile "Conpet" - creștere de 9,38%
     Acțiunile companiei "Conpet" Ploiești (simbol COTE) au înregistrat, ieri, o creștere de 9,38%, cotația ajungând la valoarea de 52,5 lei per acțiune, fiind cel mai mare avans de pe BVB de ieri.
     Ion Milea ne-a declarat: "Cei de la Fondul Proprietatea au completat ordinea de zi a AGA cu un punct în care au cerut un dividend mai mare pentru acționari. FP a făcut acest lucru și în anii trecuți, dar acționarii nu au aprobat cererea".
     Domnia sa spune că investitorii au riscat achiziționând acțiuni, în speranța că vor câștiga mai mult din dividende, motiv pentru care titlurile COTE au înregistrat această creștere.
     În urma acțiunilor Conpet, s-au situat acțiunile companiei "Amonil" (simbol AMO), care s-au apreciat cu 5,56%.
     În schimb, titlurile Fondul Proprietatea au înregistrat cea mai mare valoare de tranzacționare de pe piață (4.408.598,45 lei), fiind urmate de acțiunile Romgaz (2.588.005,42 lei) și SIF3 Transilvania (1.333.323,00 lei).
     În privința volumului de tranzacționare, FP a înregistrat cea mai mare creștere (5.448.900 acțiuni), urmate de "Amonil" (4.698.000 acțiuni) și SIF Transilvania (2.543.500 acțiuni).
     Pe piața Rasdaq, s-au înregistrat tranzacții în valoare totală de 3,4 milioane lei, aproximativ 771.000 euro. 
 

 
Opinia cititorului   [ scrieți-vă opinia. ] 


ATENȚIE!
Orice comentariu care nu are legătură cu textul articolului dar se încadrează in tematica pieței de capital, va fi redirijat de administrator în
Forumul BURSA.

Aceeasi sectiune (Piata De Capital)
Actualitate - vezi toate știrile mai jos.
Internaţional, 09:11
     Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Christine Lagarde, s-a alăturat economiștilor care cer Germaniei să își majoreze semnificativ investițiile în următorii ani.  click să citești tot articolul
Internaţional, 08:23
     Ambasadoarea americană la ONU, Nikki Haley, a exprimat ieri regretele sale pe lângă ambasadorii africani care s-au declarat indignați de afirmațiile insultante atribuite lui Donald Trump, a făcut cunoscut unul dintre diplomați.  click să citești tot articolul
Strategia Naţională Anticorupţie, 07:57
     Direcția Națională Anticorupție (DNA) precizează că o serie de informații referitoare la conținutul unui raport al Inspecției Judiciare sunt false, se arată într-un comunicat al instituției.  click să citești tot articolul
Miscellanea, 07:30
     Toate cele patru sectoare de drum național din județele Tulcea și Constanța închise joi din cauza viscolului au fost redeschise, menținându-se restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa maximă autorizată mai mare de 3,5 tone, anunță CNAIR.  click să citești tot articolul
Internaţional, 07:22
LA MIJLOCUL ȘEDINȚEI,
     Patru din principalii indici bursieri asiatici erau în apreciere la mijlocul ședinței de tranzacționare de astăzi.  click să citești tot articolul
Ediții precedente
Newsletter Facebook Twitter YouTube LinkedIn RSS
Jurnal Bursier
19.01.2018
BVB
     * Creșteri pe linie pentru toți indicii bursei
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de ieri, prin volumul mare înregistrat de acțiunile BRD - Groupe Societe Generale (BRD), de...  click să citești tot articolul
19.01.2018
BURSELE DIN LUME / DATORITĂ REZULTATELOR COMPANIILOR
     Acțiunile de pe piețele din Europa au crescut ușor ieri, după recordurile consemnate în ziua anterioară pe Wall Street. Sectorul tehnologic a avut cele mai importante câștiguri, în baza...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BVB
     * Deal de peste 9 milioane de lei cu titluri "Banca Transilvania"
       Piața principală a Bursei de Valori București (BVB) a ieșit în evidență, în ședința de tranzacționare de la mijlocul săptămânii, printr-o evoluție pozitivă atât în ceea ce privește cotațiile...  click să citești tot articolul
18.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Titlurile societăților listate în Europa au scăzut ieri, după ce companii printre care "Burberry Group" Plc și "Skanska" AB au raportat rezultate financiare dezamăgitoare.  click să citești tot articolul
17.01.2018
BVB
     * Transferuri de 10,5 milioane de lei cu acțiuni "Banca Transilvania"
       Volumul înregistrat în cea de-a doua ședință de tranzacționare a săptămânii a fost de 38,87 de milioane de lei, peste cel din ședința precedentă, de 28,5 milioane de lei, dar sub valoarea medie...  click să citești tot articolul
17.01.2018
BURSELE DIN LUME
     Bursele din Europa au urmat un curs pozitiv ieri, exportatorii din regiune fiind impulsionați de deprecierea euro.  click să citești tot articolul
Cotații Internaționale

Curs Valutar

Curs valabil din data de 18 ianuarie 2018
1 Dolar australian...
1 Leva bulgărească...
1 Dolar canadian....
1 Franc elvețian...
1 Coroană cehă...
1 Coroană daneză...
1 Liră egipteană...
1 Euro...
1 Liră sterlină...
100 Forinți maghiari...
100 Yeni japonezi...
1 Leu moldovenesc...
1 Coroană norvegiană...
1 Zlot polonez...
1 Rublă rusească...
1 Coroană suedeză...
1 Liră turcească...
1 Dolar S.U.A...
1 Rand sud-african...
1 Real brazilian...
1 Renminbi chinezesc...
1 Rupie indiană...
100 Woni sud-coreeni...
1 Peso mexican...
1 Dolar neo-zeelandez...
1 Dinar sărbesc...
1 Hryvna ucraineană...
1 Dirham emirate arabe...
1 Kuna croată...
1 Bahtul thailandez...
1 Gram aur...
1 DST...
AUD
BGN
CAD
CHF
CZK
DKK
EGP
EUR
GBP
HUF
JPY
MDL
NOK
PLN
RUB
SEK
TRY
USD
ZAR
BRL
CNY
INR
KRW
MXN
NZD
RSD
UAH
AED
HRK
THB
XAU
XDR
3.0394
2.3783
3.0605
3.9608
0.1832
0.6246
0.2149
4.6514
5.2713
1.5078
3.4196
0.2250
0.4840
1.1163
0.0671
0.4733
1.0007
3.8054
0.3100
1.1803
0.5924
0.0596
0.3558
0.2035
2.7770
0.0392
0.1321
1.0361
0.6256
0.1192
162.6746
5.4782
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
..Lei
click aici pentru cursurile pieței valutare - istoric
English Section
18.01.2018
AFTER THE ROW CONCERNING THE AMENDMENT OF THE REFERENCE FOR THE NATURAL GAS ROYALTY
     * Liberal senator Daniel Zamfir accused former prime-minister Mihai Tudose of sacking ANRM president Gigi Dragomir, for issuing an order which updated the methodology for the calculation of the royalty for natural gas, to match the market price
       The Romanian Association for Oil Exploration and Production (ROPEPCA) yesterday denied, in a press release, the "grave and unjustified" accusations made against the Romanian producers of natural gas, "accusations which concern the alleged insufficient payment of natural gas royalties", which it says are "being discussed in public increasingly often".  click here to read the entire article
17.01.2018
     The first hike of the policy rate in the last ten years, by 0.25 percentage points, is too small and has come too late to have a significant effect on inflationary expectations.  click here to read the entire article
17.01.2018
     Unless something happens to cause us to hurry, by this Friday, or by Monday-Tuesday at the latest, we will be able to say: "Now we've seen everything!" For a historic first time, Romania will have a woman as a prime-minister!  click here to read the entire article
10.01.2018
     * Sources: Dan Pazara is leaving together with Mariana Gheorghe
     * Christina Verchere has been appointed for the remaining part of Mariana Gheorghe's term, namely until April 16th, 2019
       The Supervisory Board of OMV Petrom yesterday appointed Christina Verchere as president of the Directorate and CEO of OMV Petrom, replacing Mariana Gheorghe.  click here to read the entire article
20.12.2017
     The red spot on the white paper becomes greenish, but maintains it's shape, when you move your eyes to the empty part.  click here to read the entire article
19.12.2017
     Approximately 700 magistrates from several courts and prosecutor offices in the country have gathered yesterday on the steps of the Bucharest Court of Appeal.  click here to read the entire article
18.12.2017
     * The Secretary General of the European Federation of Journalists has pledged to support with all his strength, the efforts of FAIR-MediaSind to halt the politicians' attacks on the independence of Romanian journalists
       The political assault on the freedom of the press in Romania, through the amendment of the laws of justice by the coalition in power, was one of the main issues today in the meeting of the Social Dialog Commission of the European Commission, which was attended, on behalf of Romania, Leonard Pădureț, president of the FAIR - MediaSind Culture and Mass Media Federation, together with executive president Cristi Godinac.  click here to read the entire article
14.12.2017
EXCLUSIVE:
     * "We need real and rational policy from the international community and not political tricks"
     * (Interview with his Excellency, Mr. Fuad Kokaly, the Ambassador of Palestine in Bucharest)
       The UN stated it was "extremely concerned over the risks of a violent escalation of the situation" after the decision of Donald Trump to unilaterally recognize Jerusalem as the capital of Israel, in a reunion of the Security Council in which the United States have appeared more isolated than ever, according to AFP.  click here to read the entire article
12.12.2017
AFTER BEING INVESTIGATED BY THE TAX ADMINISTRATION AND THE ANPC, BANKS GET INVESTIGATED BY THE COMPETITION COUNCIL
     * Chirițoiu: "We suspect an exchange of sensitive information on the banking market"
     * Dan Suciu, NBR: "The audits of the Competition Council can't be a reason for panic whatsoever"
     * Unannounced audit at Finmedia
     * The investigated institutions are at risk of being fined 10% of their turnover
     * Vasilescu: "The NBR has nothing to do with these investigations"
       The financial banking system seems to be the focus of most of the investigation entities. After being audited by the National Tax Administration Agency (ANAF) and by the National Consumer Protection Authority (ANPC), some of the banks which operate in Romania have also been investigated by the Competition Council (CC).  click here to read the entire article
11.12.2017
THE COURT RULED THAT SOME CONTRACTS CONCLUDED BY CELL PHONE COMPANIES INCLUDE ABUSIVE CLAUSES
     * The Bucharest Court of Appeal Bucharest yesterday ruled that RCS&RDS has abusive clauses in its contracts
     * The ANPC has also won the initial lawsuit against Telekom România
     * Vodafone has lost the case in the court of last instance against the ANPC
       The Courts have decided that some contracts concluded by the telephony companies contain abusive clauses. The Court rulings were rendered last year, as well as in 2016, but the argumentations have been formulated relatively recently.  click here to read the entire article
08.12.2017
     The hope of an accession as quick as possible by Romania to the Eurozone was dealt a heavy blow precisely on the National Day.  click here to read the entire article
06.12.2017
AFTER THE DRAFT HAD BEEN PUBLISHED IN OCTOBER
     * Gheorghe Șimon: "The royalties law will be voted in the Parliament in February next year"
     * Ministry of the Economy: "We will establish royalties which are fair both for the state as well as for the business sector"
     * Daniel Cătălin Zamfir, PNL: "I found out that there are companies that have never, take note, never paid even one leu in royalties to the Romanian state, even though they have been exploiting resources for over 20 years"
     * Last year, the Court of Auditors announced that Romania lost 1.4 billion dollars, because the ANRM established the oil royalties in a flawed manner
       The entire legislative package concerning the regulation of the system for the regulation of the mineral, oil and hydromineral resources will be revised and will be voted in the Parliament in February next year, Economics minister, Gheorghe Șimon, announced yesterday, after the debates of the Economic, Industries and Services Commission of the Senate.  click here to read the entire article
28.11.2017
AFTER THE TRANSACTION BETWEEN BANCA TRANSILVANIA AND BANCPOST
     * Customers with borrowers in CHF from Bancpost are waiting for a conversion program with a discount
       After moving to second spot last year in the domestic banking system, through the acquisition of Volksbank, Banca Transilvania (BT) ends up on equal footing with BCR, taking over Bancpost, from Greek group Eurobank.  click here to read the entire article
27.11.2017
     * MAKE, BURSA: "I want the new CEO of the BSE to participate in the drafting of a new strategy for the development of capital market"
       On Thursday night, "BURSA" received the Award for the promoting of high standards of corporate governance on the capital market, as part of the 2017 Capital Market Awards Gala, organized by the Association of Brokers.  click here to read the entire article
24.11.2017
     * Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, scheduled for meetings with the board
     * Both candidates seem to be closet o the group in the shareholder structure of the BSE
     * George Butunoiu is in charge of recruitment
     * The waiting list may include a few foreigners, including former BRD executive Jacek Panczyk
       According to some market sources, banker Ciprian Păltineanu and Adrian Tănase, Chief Investment Officer at NN Pensii România, will hold interviews in the beginning of next week with the Board of the BSE, after Ludwik Sobolewski's term expired in the summer.  click here to read the entire article
.