CĂLIN POPESCU TĂRICEANU: "Statul trebuie să vândă un pachet de până la 8% din Petrom"

Andrei Iacomi
Piaţa de Capital / 24 iunie 2019

Călin Popescu Tăriceanu (Sursă foto: Twitter)

Călin Popescu Tăriceanu (Sursă foto: Twitter)

Statul trebuie să vândă un pachet de până la 8% din OMV Petrom (SNP) în condiţiile în care, salariaţii companiei au câştigat, în instanţă, dreptul de a cumăpăra acţiuni SNP, fapt prevăzut în legea de privatizare a Petrom, a precizat astăzi Călin Popescu Tăriceanu, citat de Agerpres.

Preşedintele ALDE a declarat: "Salariaţii Petrom au câştigat în instanţă o acţiune în baza căreia au dreptul să cumpere acţiuni. Acest lucru este, într-adevăr, prevăzut în legea de privatizare a Petrom. Statul trebuie să vândă un pachet de până la 8%. Este o problemă puţin complicată pentru că trebuie să vedem cui vindem: celor de la data privatizării, mie aşa mi s-ar părea normal, sau numai celor de astăzi. Instanţa de judecată nu a precizat acest lucru, după cum trebuie să ţinem cont că pot să cumpere numai cei care îşi exprimă această opţiune".

Este vorba despre o decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din luna mai a acestui am, ce obligă Guvernul României să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a unei dispoziţii din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 55/2003, în vederea vânzării de acţiuni SNP până la limita de 8% din capitalul social, la acelaşi preţ la care au fost vândute acţiunile către grupul austriac OMV, adică 0,0525 euro/titlu, sub preţul curent de circa 0,081 euro/titlu (0,3845 lei).

Procesul de privatizare a Petrom a fost demarat în anul 2012 de către Guvernul Adrian Năstase şi finalizat în 2004 printr-o operaţiune ce a constat într-o achiziţie de acţiuni şi o majorare de capital, grupul OMV ajungând în final să deţină 51,01% din titlurile SNP.

În prezent, Statul Român, prin Ministerul Energiei deţine 20,64% din grupul petrolier, în timp ce Fondul Proprietatea (FP) are 10% din OMV Petrom.

Valoarea de piaţă a companiei la Bursa de Valori Bucureşti este de 21,779 miliarde de lei, în timp ce valoarea pachetului de 8% este de 1,742 miliarde de lei, echivalentul a circa 368,97 milioane de euro.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. hai ma pina la 7.9% sau 8.2% sau 9.1% sau ce vreti voi, dar sa se fure tot sa avem un moment zero sa putem construi. vorba vine. colonie fara speranta pentru bastinasi, altceva ce

    1. IN 2004 , LA PRIVATIZARE , ATATA I-A INTERESAT : SA VANDA SOCIETATEA , CAT MAI REPEDE , SI PE CAT S-O PUTEA UNOR CAPITALISTI , STIIND DINAINTE , CA OMV , V-A AVEA MULT MAI MULTA GRIJE DE BANII LOR , DECAT CAPUSELE COMUNISTE , CARE ERAU AGATATE CIORCHINE , LA CONDUCERE , SI JEFUIAU FIRMA , IN FEL SI CHIP !!! DE SALARIATI , AU '''''' UITAT ''''' , PUR SI SIMPLU !!! VA INCHIPUITI , DACA ERA 1 RAZBOI , SI AM FI FOST CONDUSI , I-AM FI AVUT CA OFITERI , PE OAMENII ASTIA , CARE AU ATATA GRIJA , DE ACEASTA TARA !!! AM FI PUTREZIT DE VII , UITATI , IN TRANSEE , LA MILA INAMICULUI , ORICARE AR FI FOST EL !!! AR FI AVUT INSA , MULTA GRIJA , SA-SI MUTE CU 2-3 KLIK-URI , BANII PERSONALI , DIN ROMANIA , IN STRAINATATE , SA SE CATERE IN PRIMUL AVION , SI , DIRECTIA MONACO , PARIS , ZURICH , S-AU UNDEVA , UNDE E MAI CALD !!! CU ROMANIA , MAI VEDEM NOI , '''''' ALTA DATA ''''''' !!! IN 2019 , SI-AU ADUS AMINTE , PENTRU 2004 !!! TOT , E MAI BINE , DECAT NICIODATA !!!

    După 15 ani s-a admis să se respecte drepturile salariaților.Probabil vor mai trece 15 până se va hotărî drspre care salariați este vorba : cei activi la data privatizarii sau cei actuali.Bătaie de joc și cretinism ancestral !

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
eximbank.ro
arsc.ro
fngcimm.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Mai. 2025
Euro (EUR)Euro5.0550
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4541
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3926
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0107
Gram de aur (XAU)Gram de aur476.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
targulnationalimobiliar.ro
tibco.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
antiquemarket.ro
thediplomat.ro
BURSA
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb