CAMERA DEPUTAŢILOR:  Dezbaterea legii offshore în comisii, amânată cu o săptămână

I.G.
Politică / 25 septembrie 2018

Iulian Iancu (sursa foto: Twitter)

Iulian Iancu (sursa foto: Twitter)

Preşedintele Comisiei pentru industrii din Camera Deputaţilor, Iulian Iancu, a anunţat astăzi că proiectul de lege privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri referitoare la perimetre petroliere offshore va intra în dezbaterea comisiilor de specialitate săptămâna viitoare, decizia fiind luată după o discuţie cu Liviu Dragnea, potrivit Agerpres.

"Am vorbit puţin mai înainte cu domnul preşedinte al Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi pentru că avantajul României, obţinut în cursul lunii iulie, în urma formei finale aprobate de Camera Deputaţilor pentru legea offshore trebuie menţinut, legea nu va fi supusă analizei comisiilor reunite astăzi (marţi - n.r.), urmând să cântărim foarte bine toate implicaţiile şi influenţele asupra bugetului de stat şi avantajele pe care trebuie să le conserve statul român", a declarat Iancu la Parlament.

Acesta a adăugat că astăzi vor fi colectate amendamentele de la deputaţi, iar săptămâna viitoare proiectul de lege va intra în dezbaterea comisiilor "pentru o analiză foarte atentă cu un singur obiectiv - menţinerea avantajului dobândit deja de către România".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Dosar BURSA - Crizele Apocalipsei
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

15 Iul. 2025
Euro (EUR)Euro5.0798
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.3475
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4619
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8503
Gram de aur (XAU)Gram de aur469.8706

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
industrylink.eu
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
industrylink.eu
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb