Căpitanul feribotului Sewol, condamnat la închisoare pe viaţă în apel

Elena Deacu
Internaţional / 29 aprilie 2015

Căpitanul feribotului sud-coreean Sewol care a naufragiat în aprilie 2014, acuzat că a abandonat peste 300 de pasageri care au murit, a fost condamnat marţi la închisoare pe viaţă în apel, relatează Euronews.

Curtea de Apel din Gwangju, în sudul Coreei de Sud, l-a găsit vinovat pe Lee Jun-seok de crimă în masă. Căpitanul Lee Joon-seok, în vârstă de 70 de ani, fusese condamnat iniţial la 36 de ani de închisoare pentru deficienţe grave în exercitarea îndatoririlor sale, fapt ce a provocat furia rudelor victimelor.

Unele dintre rudele victimelor şi-au manifestat nemulţumirea faţă de pedeapsa iniţială primită de căpitanul feribotului, apreciind că acesta ar fi trebuit să fie condamnat la moarte, deşi o astfel de pedeapsă nu a mai fost aplicată din 1997 în Coreea de Sud.

Căpitanul feribotului a părăsit în grabă nava, în timpul naufragiului, pe 16 aprilie 2014, în largul punctului situat în extremitatea sudică a peninsulei coreene, iar sute de persoane au rămas blocate pe vas.

Dintre cei 476 de pasageri de pe Sewol, 304 au murit, 250 fiind elevi de la acelaşi liceu, aflaţi într-o excursie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Casino Online
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Sep. 2025
Euro (EUR)Euro5.0634
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.2848
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.4177
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8462
Gram de aur (XAU)Gram de aur509.4008

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
targulnationalimobiliar.ro
world-nuclear-exhibition.com
roenergy.eu
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
romexpo.ro
targuldeturism.ro
BURSA
Comanda carte
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb